Electrica vrea 1 MILIARD de euro pentru a cumpăra alte companii din energie

Sursă foto: Shutterstock.com

Electrica vrea 1 MILIARD de euro pentru a cumpăra alte companii din energie

Cuprins Articol:
Acționarii Electrica (EL) au aprobat demararea procedurilor pentru obținerea finanțării necesare unor achiziții strategice în valoare de până la 1 miliard de euro, atât pe piața locală, cât și în afara României.

Potrivit hotărârii Adunării Generale a Acționarilor, Grupul Electrica intenționează să achiziționeze, în perioada 2025–2027, companii, pachete de acțiuni, linii de business sau active individuale din domenii care se regăsesc deja în aria sa de activitate. Extinderea vizează atât consolidarea operațiunilor la nivel național, cât și dezvoltarea prezenței regionale și în state membre ale Uniunii Europene.

Acționarii au aprobat, totodată, inițierea procedurilor de due diligence pentru potențialele tranzacții, urmând ca valoarea cumulată a achizițiilor să se încadreze într-un plafon de maximum 1 miliard de euro sau echivalent în lei, ceea ce implică necesitatea unor finanțări de aceeași amploare.

Electrica vrea o felie din piața de energie verde

Planurile de expansiune vin în contextul unei strategii ambițioase de dezvoltare în zona energiei verzi. Electrica, grup axat pe distribuția și furnizarea de energie electrică, își propune ca până în 2030 să ajungă la o capacitate instalată de 1 GW în producția de energie regenerabilă și la 900 MWh capacitate de stocare, cu impact direct asupra stabilității rețelei și a generării de venituri suplimentare. Aceste investiții sunt susținute și de emisiunea recentă de obligațiuni prin care compania a atras 500 de milioane de euro de pe piețele internaționale. 

Rezultate financiare electrica în S1 2025

Din punct de vedere financiar, Electrica a raportat pentru primul semestru din 2025 un profit net de 421,4 milioane de lei, de peste patru ori mai mare față de aceeași perioadă a anului trecut, când câștigul net se situa la 102 milioane de lei. Veniturile operaționale au crescut cu 24%, până la 5,8 miliarde de lei, în timp ce cheltuielile operaționale s-au majorat cu 17%, ajungând la 5,1 miliarde de lei.

Personalizate pentru tine