Ministrul Energiei: Nu mai vreau să fie folosit agentul termic ca instrument de negociere politică cu Primăria Capitalei

Foto: Agerpres

Ministrul Energiei: Nu mai vreau să fie folosit agentul termic ca instrument de negociere politică cu Primăria Capitalei

Ministrul Energiei, Bogdan Ivan, a declarat că nu mai vrea ca agentul termic să fie folosit ca "instrument de negociere politică cu Primăria Capitalei", scrie Agerpres.

Ivan a fost întrebat de propunerea lui Băluță privind uziunea dintre Termoenergetica şi Elcen

Bogdan Ivan a fost întrebat într-o conferinţă de presă cum va putea fi realizată din punct de vedere tehnic fuziunea dintre Termoenergetica şi Elcen, fuziune propusă de candidatul PSD la Primăria Capitalei, Daniel Băluţă.

"Dacă ne uităm la modelul principalelor metropole din Europa, cele care au condiţii de mediu similare cu România din punctul de vedere al temperaturilor, avem un sistem centralizat. (...) Avem atât producţia, cât şi distribuţia şi transportul într-un singur sistem centralizat. Şi o coerenţă. Ca să spun direct, nu mai vreau să fie folosit agentul termic ca şi instrument de negociere politică cu Primăria Capitalei. Că unii vin pe la minister, se mai schimbă la Primăria Capitalei, vine altcineva şi unii au folosit-o de-a lungul timpului ca şi instrumentul de şantaj. (...) E nevoie, în primul rând, de o hotărâre de consiliu a Primăriei Municipiului Bucureşti prin care îşi manifestă oficial această intenţie. Urmează, evident, o evaluare oficială a unei companii autorizate. Urmează derularea unor proceduri legale, foarte clare, legate şi de preţ, şi de venituri, şi de modul în care se va face această fuziune, legate de clarificarea situaţiei datoriilor către Elcen, urmând ca acest lucru să fie clarificat printr-o hotărâre de guvern", a afirmat Ivan în conferinţa de presă susţinută la CET Progresul alături de primarul Sectorului 4, Daniel Băluţă.

El a adăugat că banii obţinuţi de la Primărie de către Ministerul Energiei în urma acestei acţiuni vor merge într-un fond destinat investiţiilor directe.

Personalizate pentru tine