Conform cercetării, "motorina vândută astăzi la pompă provine, în mare parte, din produsul importat în urmă cu aproximativ două săptămâni".
"Preţurile de la pompă reflectă costurile din trecut, nu evoluţiile din ultimele zile. Dacă petrolul s-a ieftinit astăzi, efectul nu poate fi văzut imediat în benzinării pentru că motorina care se vinde acum a fost deja produsă sau importată la preţuri stabilite anterior. Cu alte cuvinte, piaţa carburanţilor funcţionează cu inerţie (...) Problema reală nu este însă preţul de astăzi, ci cel care urmează să vină”, a declarat Dumitru Chisăliță, consultant economic AEI, citat de Agerpres.
Conform lui Dumitru Chisăliță, cotaţiile ridicate ale motorinei şi ale petrolului din ultimele săptămâni nu s-au reflectat încă în totalitate în preţul final din România, deci piața se află într-un proces de ajustare. „Pe baza formulei care corelează cotaţia motorinei ARA, preţul ţiţeiului Brent şi structura fiscală internă - rezultă că în următoarele aproximativ două săptămâni preţul motorinei ar putea urca teoretic, în lipsa unor înţelegeri stat-companii, până în jurul valorii de 9,78 lei pe litru”, a mai adăugat Chisăliță.
Prețul motorinei de la pompă nu este rezultatul direct al cotațiilor din ziua respectivă. Motorina vândută acum la benzinării provine din produsul important în urmă cu aproximativ două săptămâni.
„Lanţul logistic - de la achiziţia ţiţeiului, la rafinare, transport şi distribuţie - introduce un decalaj relativ stabil, care permite o estimare destul de precisă a evoluţiei preţurilor. De ce creşte preţul la pompă când scade petrolul şi cum ar putea să fie scăzut? Dacă aplicăm acest mecanism logistic, preţul actual al motorinei din România poate fi explicat aproape matematic", a precizat Dumitru Chisăliță în raportul AEI.
Chiar dacă petrolul s-ar fi ieftinit, efectul nu poate fi văzut imediat în benzinării pentru că motorina care se vinde acum a fost deja produsă sau importată la preţuri stabilite anterior.
În urmă cu puțin timp, Ministrul Energiei desființa speculațiile potrivit cărora benzina și motorina ar putea ajunge la 10/lei, spunând că sunt doar „minciuni sfruntate”.