Un val nou de atacuri cu rachete iraniene a lovit Israelul, în a doua noapte de atacuri între cele două părți. Autoritățile israeliene au spus că atacurile au ucis trei persoane și au rănit alte zeci.
Atacurile din partea Iranului vin ca răspuns la atacul fără precedent al Israelului asupra țintelor nucleare și militare iraniene. Aceste atacuri au ucis unii dintre cei mai înalți lideri ai țării, pe lângă cel puțin 78 de alții.
Alte 320 de persoane au fost rănite, majoritatea fiind civili, conform autorităților iraniene, preluate de CNN.
Ministrul Apărării israelian Israel Katz a declarat vineri că Iranul a „depășit liniile roșii” trăgând asupra centrelor de populație civilă.
Forțele de apărare israeliene (IDF) au spus că au identificat mai multe drone iraniene îndreptându-se spre Israel.
„Cu puțin timp în urmă, sirenele au sunat în mai multe zone din Israel, după identificarea unor UAV-uri lansate din Iran spre Statul Israel,” a precizat IDF, într-un comunicat.
Sursa Video: IDF/ Facebook
Sâmbătă dimineața s-au desfășurat activități de căutare a localnicilor încă blocați sub dărâmături, după ce poliția a declarat că a fost vorba despre o lovitură mortală cu rachetă iraniană, care a lovit în apropierea unei zone rezidențiale din Rishon Lezion, în sudul Tel Avivului.
Iranul a anunţat, la rândul său, că a doborât drone israeliene aflate în misiune de recunoaştere deasupra zonei de nord-vest a ţării, transmite Agerpres.ro.
Forţele iraniene "au reuşit să doboare drone israeliene care au violat spaţiul aerian al ţării în regiunea frontalieră Salmas", a transmis televiziunea de stat, precizând că dronele "au penetrat spaţiul aerian iranian pentru misiuni de spionaj şi recunoaştere".
Ambasadorul Israelului în SUA, Yechiel Leiter, a afirmat că Iranul a lansat "circa 150" de rachete balistice în trei rânduri, începând de vineri, subliniind că tirurile iraniene nu vor înceta întrucât republica islamică deţine, potrivit lui, un arsenal de aproape 2000 de rachete.