Capitalizarea Bursei de la Bucureşti a urcat la 421,2 miliarde de lei în săptămâna care se încheie duminică, de la 415,7 miliarde de lei în intervalul precedent, însă valoarea tranzacţiilor cu acţiuni a coborât cu aproape 86,6 milioane de lei, la 198,7 milioane de lei, de la 285,3 milioane de lei, conform Agerpres.ro.
Cea mai bună zi de tranzacţionare a fost miercuri, 23 iulie, când valoarea schimburilor cu acţiuni a înregistrat 49,9 milioane de lei, iar cea mai slabă zi a fost vineri, 25 iulie, când au fost consemnate tranzacţii de 29,5 milioane de lei.
Cele mai tranzacționate acțiuni au fost cele ale Băncii Transilvania
În intervalul 18 - 25 iulie, cele mai tranzacţionate acţiuni au fost cele ale Băncii Transilvania, care au generat schimburi de 61,8 milioane de lei, urmate de titlurile OMV Petrom, cu un rulaj de 26,9 milioane de lei, şi Hidroelectrica - 11,6 milioane de lei.
Cele mai importante aprecieri ale cotaţiilor au fost consemnate de acţiunile IAR Braşov, care au crescut cu 8,13%, Şantierul Naval Orşova - plus 7,38% şi Patria Bank - 7,37%.
Pe de altă parte, scăderi importante au înregistrat titlurile Romcab - minus 24,41%, Electroaparataj - minus 13,45% şi Bittnet Systems - minus 10%.
Indicele BET a atins un nou record
Principalul indice al Bursei de Valori Bucureşti, BET, care include cele mai tranzacţionate 20 de companii listate pe Piaţa Reglementată, s-a apreciat cu 0,29% faţă de ziua precedentă, până la valoarea de 19.790,84 puncte, înregistrând recent un nou un nivel record, transmite Agerpres.
În ultima lună, avansul BET a fost de 6,35%, iar de la începutul anului principalul indicele s-a apreciat cu 18,36%.