Vremea toridă din Capitală s-a instalat confortabil, însă asta nu înseamnă că vom sta doar în casă. Weekend-ul acesta Bucureștiul vine cu o ofertă variată de evenimente culturale, târguri, concerte și activități în aer liber, perfecte pentru a transforma zilele călduroase într-un prilej de relaxare sau socializare.
Dacă nu ai încă planuri pentru acest weekend, noi am selectat unele dintre cele mai interesante evenimente din Capitală, de care te poți bucura alături de prieteni sau familie.
Cireșar pe Victoriei
- Când? 28-29 iunie, 11:00-21:00,
- Unde? Victoria Hub, Calea Victoriei nr 210
În weeked-ul acesta poți merge să faci shopping local unde poți găsi bijuterii, lumânări, decorațiuni, accesorii, cosmetice naturale, picturi, haine, gustări și multe altele.
Cireșele sunt simbolul acestei perioade, așa că organizatorii te vor servi cu ele. Vizitatorii pot savura băuturi răcoritoare pe tot parcursul zilei, într-o atmosferă prietenoasă.
Evenimentul propune o experiență dedicată sprijinirii antreprenorilor locali și celebrării verii prin produse autentice, momente de relaxare și interacțiune directă cu cei care dau viață creațiilor expuse. Cireșar pe Victoriei va avea loc între orele 11:00-21:00, iar intrarea este gratuită.
Hip Hope II
- Când? 28 - 29 iunie
- Unde? Parcul Tineretului
Dacă ești fan hip-hop, weekendul acesta te așteaptă un festival cu suflet: HipHope II. Nu e doar un eveniment muzical, ci o cauză reală, o strângere de fonduri pentru „o proteză performantă necesară în lupta cu osteosarcomul osteoblastic grad 4 broders.”.
Evenimentul aduce pe scenă nume importante ale hip-hop-ului românesc.
Târgul de Sfinții Petru și Pavel
Când? 26 - 28 iunie
Unde? Ministerului Agriculturii și Dezvoltării Rurale
Pe 27 și 28 iunie poți merge în curtea Ministerului Agriculturii și Dezvoltării Rurale să descoperi gusturi autentice și meșteșug românesc. Vei găsi brânzeturi tradiționale, dulcețuri, cozonaci, produse apicole, obiecte din lemn și multe altele, toate realizate de producători locali.
Vizitatorii pot degusta produsele, pot discuta cu meșteșugarii și pot susține economia locală prin alegeri sănătoase și sustenabile. Intrarea este liberă, iar târgul este deschis între 09:00 și 19:00.
FestivArt4All
Când? 27 - 29 iunie
Unde? Centrul Cultural ART4ALL, Strada Știrbei Vodă 184 și 164A
Te poți bucura de un festival independent dedicat artei în toate formele ei: pictură, fotografie, modă, teatru, literatură și multe alte expresii creative.
Programul curpinde defilări de modă, expoziții de artă contemporană, ateliere creative, recitaluri de poezie, lansări de carte și seri de film. Evenimentul se desfășoară atât indoor, cât și outdoor, în funcție de vreme, iar participarea se face pe bază de înscriere pe https://forms.gle/JeAr82vdDudZLvR78.
Piața volantă
Când? 28-29 iunie
Unde? Cartierul Aviației, Str. Nicolae Caranfil nr. 85
Zilele acestea poți merge în Piața Volantă unde poți cumpăra brânzeturi tradiţionale, delicatese din carne, deserturi de casă, pâine artizanală, legume şi fructe proaspete, direct de la sursă. Piața este deschisă publicului sămbătă și duminică, în intervalul orar 9:00-19:00.
Străzi deschise - Bucureşti, Promenadă urbană
Când? 27-29 iunie
Unde? Calea Victoriei și Strada Delfinului
În cadrul acestui eveniment ai ocazia să explorezi capitala altfel. Te așteaptă expoziții. spectacole, ateliere creative și demonstrații de pictură în aer liber, dar și activități sportive pentru toate vârstele, de la mini-turnee de baschet la ping-pong și spikeball.
Cei mici se pot bucura de teatru, face painting, portrete și animație, iar serile sunt completate de dansuri, concerte și muzică live.
Bucureștiul Modernist - Art Deco
Când? 28 iunie, 09:30
Unde? Piața Romanâ
Pe 29 iunie poți merge să descoperi farmecul Bucureștiului interbelic printr-un tur ghidat. Primul traseu începe la ora 09:30 din fața casei din Piața Romană nr. 1 și cuprinde zonele Amzei, Calea Victoriei, Știrbei Vodă, Brezoianu, Bd. Kogălniceanu, Universitate, Nicolae Bălcescu și se termină în zona Bd Magheru. Donația sugerată pentru acest tur este de 50 de lei.
Al doilea traseu pornește la ora 17:00, din dreptul fântânii arteziene de la Universitate, și continuă prin Magheru, Lahovary, Dacia, Rosetti, Armenească și Bd. Carol, cu o oprire la Farmacia Gheorghe Hotăranu. Turul se termină în zona Batiștei, iar donația sugerată este de 70 de lei.
Fiecare tur durează aproximativ trei ore și oferă context istoric și arhitectural pentru clădirile emblematice ale capitalei. Participarea se face pe bază de înscriere pe WhattsApp la numărul de telefon: 0765 516 858.
Kids and Family Siesta
Când? 29 iunie, 10:00 - 19:00
Unde? Grădina Muzeului Antipa
Copiii și părinții pot merge să se bucure de ateliere creative, jocuri interactive, spectacole de teatru, experimente științifice și momente de relaxare în aer liber.
Programul evenimentului include activități pentru toate vârstele, de la demonstrații spectaculoase la jocuri educative și întâlniri cu personaje îndrăgite de copii. Accesul este gratuit, însă este necesară înscrierea prealabilă, completând formularul: https://moderndads.ro/kids-family-siesta/