În ultimii ani, industria taximetriei a fost pusă într-un con de umbră de companiile de ride sharing, dar Dan Boabeș, CEO-ul Meridian Taxi, crede că umbrele trec, iar cererea clienților pentru servicii de taxi moderne arată că există viitor pentru acest domeniu, dar doar dacă se repară modelul de business actual.
Care sunt problemele cele mai mari cu care se confruntă industria taximetriei
În cadrul ediției din 2025 a CEO's Gala, Wall-Street.ro a pus în lumină pe acei lideri din afaceri care știu să treacă prin perioade dificile. Una dintre domeniile afectate de schimbări este și cel al taximetriei, modul de funcționare tradițional al companiilor din branșă fiind pus sub semnul întrebării de apariția companiilor de ride sharing și ride hailing.
Pentru a supraviețui, taximetriștii au încercat aproape orice: de la proteste și până la acțiuni în justiție îndreptate împotriva companiilor de ride sharing, dar Boabeș consideră că, pentru a evolua, firmele de taxi trebuie să facă altceva și anume să se schimbe ele însele.
„Trebuie să monitorizăm serviciul pentru a ne asigura că este unul de calitate. Altfel, riscăm ca teroia să fie învinsă de practică.”
Dan Boabeș, CEO Meridian Taxi
„Modul în care [funcționa taximetria] a fost bulversat de intrarea pe piață a ride-sharing-ului, care a dezmembrat modelelor de business existente în zona taximetriei”, a spus șeful Meridian Taxi. „Cu ce venim noi acum este să reconstruim un model de business care poate să finanțeze mașinile șoferilor, ca să vedem mașini mai noi și mai bune în piață”, a adăugat acesta.
Este vorba, spune antreprenorul, de o nouă logică de lucru bazată pe profesionalism și performanță, una testată în practică. Asta se atinge prin susținerea șoferilor, care sunt trimiși la training-uri specializate de lucrul cu clienții. Monitorizarea serviciului de taximetrie se face folosind tehnologia modernă pentru că, altfel, „teoria poate să fie învinsă de practică - adică poate noi ne închipuim că serviciul este bun, dar este posibil să fim surprinși de realitate”.
De ce a fost nevoie ca Meridian Taxi să se extindă și ce clienți servește cu precădere
În 2023, Dan Boabeș a cumpărat Meridian Taxi și, de atunci, expansiunea companiei a continuat. Cel mai recent, în aprilie, compania și-a consolidat poziția pe piața din Capitală prin achiziția Cristaxi, cea mai veche firmă din domeniu. Conform antreprenorului, această mișcare s-a dovedit a fi necesară pentru a susține influxul tot mai mare de clienți.
„Taximetria reușește să ducă angajații acasă, cei care își termină programul foarte târziu (n.r. în jur de 11-12 noaptea) și avem foarte multe solicitări în acest sens”, a explicat Boabeș. „Din păcate, chiar dacă Meridian este cea mai mare companie de taxi din București, ea singură, ca și Meridian, nu poate să rezolve această solicitare. Nu putem să livrăm numărul de curse față de numărul de angajați care-și termină programul după 11 noapte și am simțit nevoia să mai achiziționăm firme”, a detaliat acesta.
Șeful Meridian Taxi a spus, în cadrul evenimentului organizat de Wall-Street.ro, că, pe lângă Cristaxi, compania Meridian s-a consolidat și prin achiziția unui alt rival și anume a Taxi 2000, un alt nume cu vechime în Capitală.
„Am ajuns la un număr de peste 2.200 de mașini care sunt operaționale pe platforma noastră de taxi,” a declarat Boabeș. „Am observat că lucrul cu oamenii este foarte dificil. Sunt 2.200 de păreri pe care trebuie să le aliniezi. 2.200 de oameni pe care trebuie să-i reobișnuiesc cu tehnologie. 2.200 de oameni pe care trebuie să-i conving să vină la cursurile de customer experience, pentru ca serviciul de taxi să devină mai bun învățându-i.”
În fapt, chiar comunicarea cu oamenii s-a dovedit a fi, pentru Dan Boabeș. cea mai mare provocare - dar și cea mai mare lecție - a ultimilor ani, de când s-a implicat în domeniul taximetriei. Și, tot pe subiectul comunicării, Boabeș susține că este important ca taximetriștii să fie puși în valoare, mai ales cei care au vechime și care au povești de spus.
„Șoferii de taxi au povești și am încercat să le aducem în ochii publicului - pe TikTok, pe Instagram. Șoferii de taxi care au rămas pe taxi - pentru că știm foarte bine că mulți au migrat în zona de ride sharing - uneori o fac dintr-o anumită dedicare, dintr-o anumită pasiune”, a spus acesta.