Incendii ample de vegetație în Grecia: 16 sate au fost evacuate

Sursǎ foto: Shutterstock

Incendii ample de vegetație în Grecia: 16 sate au fost evacuate

Pompierii greci continuă să se lupte cu incendii ample de vegetaţie care au izbucnit pe insula Chios, unde autorităţile elene au trimis 11 aeronave şi elicoptere pentru a limita extinderea flăcărilor, informează DPA.

Radiodifuziunea publică din Grecia (ERT) a raportat că 16 sate au fost evacuate din cauza fumului dens, conform Agerpres.

O mare tabără de primire şi înregistrare a migranţilor a fost, de asemenea, evacuată. În total, 629 de refugiaţi au fost transportaţi în locuri sigure şi vor rămâne cazaţi în săli de sport atât timp cât va fi necesar, a declarat Ministrul grec pentru Migraţie şi Azil.

Difuzând imagini video care arată amploarea incendiului, Serviciul naţional de meteorologie din Grecia a precizat că fumul era atât de gros încât putea fi văzut din sateliţi.

Pompierii eleni au declarat că unităţi din alte regiuni ale ţării s-au grăbit să ajungă pe insula Chios pentru a combate flăcările, care sunt alimentate de vânturi puternice.

Autorităţile greceşti suspectează un incendiu provocat. Experţii pompierilor şi ai Poliţiei investighează rapoartele conform cărora incendiile au izbucnit în trei locuri din Chios în decurs de doar câteva minute, a raportat radioul public grec.

În 2024, numărul incendiilor din Grecia a crescut cu 50% față de 2023

Numărul incendiilor din Grecia a crescut cu 50% începând din luna mai 2024 în raport cu aceeaşi perioadă a anului 2023, a anunţat purtătorul de cuvânt al Guvernului elen, Pavlos Marinakis, pe fundalul unei veri extrem de călduroase în această ţară mediteraneeană, informează AFP.

Înteţit de vânturi violente, cel mai grav incendiu de pădure al anului 2024 din această ţară a izbucnit pe 11 august în proximitatea oraşului istoric Marathon, situat la 40 de kilometri nord-est de capitala Greciei. Flăcările au devastat circa 10.000 de hectare şi au distrus numeroase construcţii. O femeie de 60 de ani şi-a pierdut viaţa.

Personalizate pentru tine