Klaus Iohannis, fostul președinte al României, ar fi strâns datorii ce totalizează aproape un milion de euro, conform informațiilor ANAF culese de Digi24. Sumele ar reprezenta chiriile încasate ilegal de Iohannis, pe imobilul pe care acesta l-a pierdut în justiție.
Cât trebuie să înapoieze Iohannis statului
În toamna anului trecut, fostul șef de stat a pierdut definitiv două case, iar, mai recent, ANAF a început să-l someze să plătească datoriile aferente uneia dintre aceste două proprietăți. Astfel, statul vrea să recupereze chiria primită vreme de 17 ani de Iohannis de la o bancă. Ar fi vorba de o sumă de 300.000 de euro.
Conform sursei citate, ANAF nu a cerut desființarea certificatului de moștenitor declarat ilegal imediat după ce decizia din justiție a fost făcută publică. Cererea a fost depusă cu întârziere, motiv pentru care ea a fost respinsă. Ulterior, Fiscul a început o acțiune separată, iar în prezent a putut trimite o somație de plată legală, care cu tot cu penalități și dobânzi, ajunge la aproape 1.000.000 euro.
Important de specificat este faptul că înainte de pierderea definitivă a imobilului, Klaus Iohannis declara că va restitui banii imediat ce instanța va da o decizie finală. În această situație, Iohannis are la dispoziție un termen legal de 15 zile pentru a evita deschiderea procedurii de executare silită.
Cum a pierdut fostul președinte două case
Înalta Curte de Casație și Justiție a decis, într-un proces deschis în 2016, privind moștenirea unui imobil care a aparținut soției președintelui, Carmen Iohannis. Procesul a fost deschis de Rodica Baștea, o prietenă a familiei Iohannis, stabilită în Miami, care deținuse împreună cu Carmen Iohannis și cu soacra ei imobilul respectiv.
Rodica Baștea a cerut în instanță anularea unui certificat prin care statul român a fost declarat moștenitorul legal al unui imobil din Sibiu. Încă de la acel moment s-a arătat clar că Iohannis trebuie să returneze sumele obținute din chirii care, la acel moment, ar fi fost în cuantum de 260.000 de euro.