Nicușor Dan a promulgat legea care permite Guvernului să dea ordonanțe în timpul vacanței parlamentare

Sursǎ foto: Shutterstock

Nicușor Dan a promulgat legea care permite Guvernului să dea ordonanțe în timpul vacanței parlamentare

Preşedintele Nicuşor Dan a promulgat Legea privind abilitarea Guvernului de a emite ordonanţe în perioada vacanţei parlamentare, relatează Agerpres.

Potrivit actului normativ promulgat de președintele țării, Executivul este abilitat ca în perioada vacanţei parlamentare să emită ordonanţe în domenii care nu fac obiectul legilor organice.

Printre domeniile în care Guvernul poate emite ordonanţe se numără comasarea/desfiinţarea/reorganizarea instituţiilor publice şi autorităţilor aflate în subordinea, sub autoritatea sau în coordonarea Ministerului Mediului, Apelor şi Pădurilor, în vederea eficientizării funcţionării acestora, precum şi a reducerii cheltuielilor cu funcţionarea acestora.

Noua lege permite, totodată, gestionarea fondurilor europene alocate României prin Mecanismul de Redresare şi Rezilienţă, inclusiv reglementări necesare pentru îndeplinirea jaloanelor şi ţintelor din cadrul PNRR.

De asemenea permite și reglementări privind gestiunea în domeniul fondurilor europene aferente Politicii de coeziune, inclusiv legate de Fondul pentru Tranziţie Justă, modificarea şi completarea legislaţiei privind organizarea, funcţionarea şi eficientizarea activităţii instituţiilor din domeniul culturii, precum şi a fondurilor gestionate de acestea, constituite pe baza contribuţiilor stabilite prin lege, modificarea şi completarea unor acte normative din domeniul garantării, creditării şi gestionării fondurilor externe nerambursabile aferente Politicii Agricole Comune.

Personalizate pentru tine