Netanyahu l-a nominalizat pe Trump la premiul Nobel pentru pace

Sursǎ foto: Shutterstock

Netanyahu l-a nominalizat pe Trump la premiul Nobel pentru pace

Premierul israelian Benjamin Netanyahu l-a nominalizat pe preşedintele american Donald Trump pentru Premiul Nobel pentru Pace, înmânându-i scrisoarea pe care a trimis-o Comitetului Nobel, relatează AFP, citată de Agerpres.

Cei doi s-au întâlnit în cadrul unei cine la Casa Albă, iar premierul israelian l-a lăudat pe omologul său american pentru eforturile sale.

"În acest moment, el readuce pacea în ţară (după ţară), în regiune după regiune", a declarat Netanyahu în timpul unui dineu cu Donald Trump la Casa Albă.

Însoțiți de consilierii lor principali la o cină în Sala Albastră a Casei Albe, liderii au discutat, de asemenea, despre războiul din Gaza și eforturile de a promova o propunere de încetare a focului de 60 de zile pentru a întrerupe conflictul.

Casa Albă: Încheierea războiului din Gaza, "prioritatea absolută" pentru Trump

Încheierea războiului din Gaza este "prioritatea absolută" a lui Donald Trump, a afirmat Casa Albă luni, cu câteva ore înaintea unei întâlniri între preşedintele american şi premierul israelian Benjamin Netanyahu la Washington, relatează AFP.

"Prioritatea absolută a preşedintelui în Orientul Mijlociu este încheierea războiului din Gaza şi întoarcerea tuturor ostaticilor", a declarat purtătoarea de cuvânt a Casei Albe, Karoline Leavitt, într-o conferinţă de presă.

Emisarul american pentru Orientul Mijlociu, Steve Witkoff, urmează să călătorească la Doha în cursul acestei săptămâni, unde au loc discuţii indirecte între Israel şi Hamas, a precizat ea.

În cadrul întâlnirii de la Casa Albă, Donald Trump şi Benjamin Netanyahu vor discuta în special despre propunerea americană de încetare a focului de 60 de zile în Fâşia Gaza devastată de 21 de luni de război între Israel şi Hamas.

Personalizate pentru tine