Polițiștii au verificat taximetriștii „pirați” din aeroporturi. Ce nereguli au găsit

Sursǎ foto: Shutterstock

Polițiștii au verificat taximetriștii „pirați” din aeroporturi. Ce nereguli au găsit

Direcția de Poliție Transporturi a organizat o acțiune privind legalitatea desfășurării transportului rutier în regim „TAXI”, „în regim de închiriere” și în domeniul transportului alternativ, în zona aeroporturilor civile din România, a anunțat Inspectoratul General al Poliției Române.

Activitățile derulate pe parcursul acțiunii au avut ca obiective eliminarea pirateriei în domeniu şi în mod special verificarea activităţii taximetriştilor autorizaţi, impunerea respectării normelor legale care reglementează activitatea de transport persoane, diminuarea concurenţei neloiale, verificarea stării tehnice a autovehiculelor taxi, verificarea funcţionării corecte a aparatelor de taxat.

Amenzi de peste 45.000 de lei. Ce nereguli au găsit polițiștii?

În cadrul acțiunii, au fost angrenați polițiști, polițiști de frontieră, jandarmi și specialiști R.A.R., fiind verificate 215 autovehicule, legitimate 375 de persoane, pentru neregulile constatate fiind aplicate 85 de sancțiuni contravenționale, în valoare totală de peste 45.000 de lei.

Din totalul sancțiunilor, 13 au fost aplicate pentru nerespectarea prevederilor Legii nr. 38/2003, privind transportul de persoane în regim de taxi şi în regim de închiriere, 5 pentru nerespectarea prevederilor Legii nr. 49/2019 privind activitățile de transport alternativ cu autoturism și conducător auto, 63 pentru încălcarea normelor privind circulaţia pe drumurile publice și 4 la alte acte normative.

Pentru defecțiuni tehnice, dotări suplimentare nepermise de lege sau nerespectarea prevederilor legale, au fost retrase 11 certificate de înmatriculare, reținute 4 plăcuțe de înmatriculare și o autorizație de taxi.

Inspectoratul General al Poliției Române a anunțat că aceste acţiuni vor continua în perioada următoare, în vederea impunerii respectării normelor legale care reglementează activitatea de taximetrie.

Personalizate pentru tine