Proiect: Șoferii vor putea plăti amenzile de circulație instant, direct de pe telefon. Când ar putea fi gata noua lege

Sursǎ foto: Shutterstock.com

Proiect: Șoferii vor putea plăti amenzile de circulație instant, direct de pe telefon. Când ar putea fi gata noua lege

Cuprins Articol:

Mai multe ministere din guvernul condus de Ilie Bolojan lucrează la un proiect de digitalizare al procesului de plată al amenzilor de circulație, ce ar permite șoferilor să plătească amenzile pe loc, cu ajutorul telefonului mobil, scrie ProMotor.

Cum ar putea să arate amenzile de circulație în viitorul apropiat

Șoferii amendați de agenți ai Poliției Rutiere vor avea opțiunea, chiar din acest an, să achite contravaloarea amenzii de circulație imediat ce ea a fost emisă. Asta se arată într-un proiect de lege dezvoltat în prezent de experți din cadrul Ministerului Finanțelor, al Ministerului Dezvoltării, dar și al Ministerului Afacerilor Interne.

Concret, fiecare proces verbal constatator va fi emis cu un cod QR unic pe care contravenientul îl va putea scana cu telefonul pentru a plăti, fără să mai fie necesar să se ducă la poștă sau la trezorerie sau să intre pe platforma Ghișeul.ro.

Polițistul de la Rutieră va scana și el codul QR de pe procesul verbal și astfel se vor încărca datele aferente abaterii din trafic în baza de date a MAI. Ulterior, amenda îi este prezentată șoferului, iar acesta poate să scaneze la rândul său codul QR, ceea ce-l va transporta către pagina de plată securizată. Acolo, toate câmpurile vor fi deja completate, grație datelor salvate pe telefon. Tot ce va mai trebui să facă șoferul va fi să introducă manual codul format din trei cifre de pe spatele cardului (codul CVV).

În funcție de bancă, șoferul va trebui să și autorizeze plata prin aplicația de banking de pe telefon, iar apoi aceasta se va înregistra, iar cel penalizat va putea sta liniștit că nu va fi ulterior taxat suplimentar pentru întârzieri, cum se poate întâmpla astăzi dacă nu-ți achiți la timp datoriile către stat.

Totuși, trebuie spus că mai există cel puțin un hop pe care proiectul de lege trebuie să-l treacă până a fi pus pe ordinea de zi pentru a trece prin parcursul legislativ obișnuit. Este vorba de niște norme pe care BNR trebuie să le modifice pentru a permite băncilor să poată furniza autorităților informațiile de identificare ale plătitorului.

Încă din 2021 autoritățile din Cluj-Napoca au implementat un sistem informatic prin care amenzile emise de Poliția Locală Cluj sunt prevăzute, în partea de sus a documentului, cu un cod unic QR. În momentul în care o persoană scanează cu telefonul cod-ul, se deschide site-ul primăriei, unde poate achita amenda.

Conform sursei citate, nu există un termen clar de finalizare al documentației necesare din spatele noii legi, care trebuie susținută de asemenea și de un sistem informatic capabil să proceseze și să înmagazineze datele șoferilor contravenienți. Totuși, s-ar putea ca sistemul să fie funcțional la nivel local în 2025 și la nivel național cândva anul viitor.

Record de amenzi de viteză emisie de Poliția Rutieră în prima jumătate a anului

Polițiștii de la Brigada Rutieră au avut o primă jumătate a anului 2025 destul de aglomerată, relevă informațiile prezentate de ProMotor. Astfel, în perioada ianuarie - iunie au fost emise aproape 350.000 de amenzi pentru nerespectarea regimului de viteză, iar peste 30.000 de șoferi au rămas fără permis de conducere.

Numărul mare de amenzi din această perioadă poate fi pus și pe seama introducerii, la nivel național, a sistemului E-Sigur de monitorizare a traficului. Acesta se folosește de câteva sute de camere, atât fixe, cât și mobile, care pot recunoaște numărul de înmatriculare al mașinii, dar și șoferul - inclusiv dacă acesta poartă sau nu centura de siguranță. Mai precis, pe baza imaginilor pot fi aplicate sancțiuni pentru:

  • depășirea limitei de viteză;
  • efectuarea unei depășiri neregulamentare;
  • nepurtarea centurii de siguranță;
  • conducere agresivă;
  • neutilizarea sistemelor de iluminare;
  • conducerea unui vehicul neînmatriculat sau fără ITP valabil etc.

Conform sursei citate, IGPR arată că „[în prima jumătate a anului] au fost aplicate 349.644 de sancțiuni pentru nerespectarea regimului legal de viteză, fiind înregistrate 29.186 de cazuri pentru depășirea regimului legal de viteză cu mai mult de 50 km/h și 3.680 pentru depășirea regimului legal de viteză cu mai mult de 70 km/h”.

În medie, asta înseamnă că 4 din 100 de șoferi a fost sancționat pentru că nu a respectat limita legală de viteză. Iar 1 din 10 șoferi amendați pentru viteză a rămas și fără permis de conducere.

Personalizate pentru tine