Ucraina şi-a intensificat atacurile în ultima lună asupra infrastructurii ruse
Ucraina şi-a intensificat atacurile în ultima lună asupra infrastructurii ruse pentru exportul de petrol, lansând cele mai puternice atacuri de la începutul războiului - intrat în al cincilea an - asupra porturilor ruseşti Ust Luga şi Primorsk de la Marea Baltică.
"Dacă spaţiul aerian este pus la dispoziţie pentru desfăşurarea unor activităţi teroriste ostile împotriva Federaţiei Ruse, aceasta ne va obliga să tragem concluziile corespunzătoare şi să luăm măsurile adecvate", a declarat purtătorul de cuvânt al Kremlinului, Dmitri Peskov, în conferinţa sa de presă zilnică.
Armata rusă monitorizează şi analizează îndeaproape evoluţiile şi face recomandări care sunt analizate apoi de către Kremlin, a spus el.
Peskov a declarat că, în prezent, se lucrează la securizarea întregii infrastructuri critice, dar că facilităţile nu pot fi protejate 100% de "atacuri teroriste".
Kremlinul a respins propunerea lui Zelenski de a declara împreună un armistiţiu în timpul Paştelui
În acelaşi timp, Kremlinul a respins propunerea preşedintelui ucrainean Volodimir Zelenski de a declara împreună un armistiţiu în timpul Paştelui ortodox ce se va sărbători la 12 aprilie, potrivit EFE.
"Repetăm încă o dată: Zelenski trebuie să-şi asume responsabilitatea şi să ia decizia corespunzătoare, astfel încât să putem realiza pacea, nu o încetare a focului", a declarat Peskov.
Zelenski: „Nu uitaţi că suntem pregătiţi pentru orice fel de încetare a focului reală”
Peskov a mai spus că Volodimir Zelenski nu ar fi propus niciodată într-un mod "precis" un armistiţiu pascal, ci mai degrabă a vorbit despre un armistiţiu general, lucru căruia preşedintele rus Vladimir Putin i se opune categoric, întrucât consideră că Kievul l-ar folosi pentru a se reînarma şi a mobiliza mai multe trupe.
"Nu uitaţi că suntem pregătiţi pentru orice fel de încetare a focului reală. O încetare totală a focului. O încetare a focului în domeniul energetic. În domeniul securităţii alimentare şi energetice. Pe mare şi în aer...", a declarat preşedintele ucrainean într-un mesaj audio trimis grupului de WhatsApp pe care îl are în comun cu jurnaliştii care acoperă actualitatea din Ucraina.
Zelenski a declarat că a transmis această poziţie liderilor Arabiei Saudite, Emiratelor Arabe Unite şi Qatarului, cu care s-a întâlnit la sfârşitul săptămânii, în timpul turneului său în Golful Persic.
Preşedintele ucrainean şi-a reiterat apelul pentru reluarea negocierilor trilaterale de pace cu americanii şi ruşii cât mai curând posibil, explicând încă o dată că următoarea întâlnire în acest format - care trebuia să aibă loc la începutul lunii martie - continuă să fie amânată din cauza refuzului ruşilor ca aceasta să fie organizată în SUA.
În trecut, Putin a fost de acord să declare unilateral armistiţii de o zi sau mai multe, de exemplu, un armistiţiu de 30 de ore acum un an de Paştele ortodox şi un altul, în mai 2025, pentru a marca 80 de ani de la victoria armatei sovietice asupra Germaniei naziste.
La rândul său, Volodimir Zelenski a pledat întotdeauna pentru un armistiţiu de 30 de zile, iniţiativă susţinută la un moment şi de preşedintele american Donald Trump.