Cel puţin nouă oameni, între care opt poliţişti şi un pompier, au fost rănite după ce o benzinărie a explodat într-un cartier din estul Romei, au anunţat autorităţile italiene, relatează Agerpres.
Explozia uriaşă la staţia de benzină, motorină, şi GPL din Via dei Gordiani a fost auzită peste tot în capitala Italiei.
"Avem de a face cu explozia unui rezervor... incendiul este încă în desfăşurare", a anunţat departamentul de pompieri care a precizat că un pompier a fost spitalizat.
Serviciile de urgenţă s-au aflat la faţa locului înainte de explozie, întrucât au fost chemate după ce un camion a lovit o conductă de la benzinărie, au relatat agenţiile de ştiri italiene.
Acestea au precizat că incendiul s-a extins la un depozit din apropiere, în timp ce unda de şoc de la explozie a avariat clădiri din vecinătate.
Opt poliţişti au fost răniţi, a declarat un oficial pentru Reuters, dar şi lucrători de pe ambulanţă şi trecători, după cum au relatat agenţiile de ştiri, fără a avansa bilanţuri.
Serviciile de urgenţă au anunţat că cinci persoane au fost transportate la spital.
Site-ul de ştiri Roma Today a publicat o fotografie în care apare un nor uriaş de fum şi flăcări deasupra benzinăriei. În imagini făcute publice de pompieri se vede cum benzinăria în care a avut loc explozia este complet carbonizată.
Agenţia de transport public din Roma Atac a anunţat că o staţie de metrou din apropiere, "Teano", a fost închisă în urma instrucţiunilor poliţiei.
"Am auzit explozia în timp ce ieşeam din casă, a fost un zgomot foarte puternic, întreaga casă s-a cutremurat şi mi-a fost teamă că se vor sparge geamurile", a declarat un martor pentru Reuters.
Prim-ministrul Giorgia Meloni urmăreşte îndeaproape situaţia, a anunţat biroul ei.