Vremea la extreme | România, împărțită între coduri de caniculă și de averse torențiale

Sursǎ foto: Wall-Street.ro / imagine generată AI

Vremea la extreme | România, împărțită între coduri de caniculă și de averse torențiale

Meteorologii au emis mai multe coduri de avertizare în ceea ce privește condițiile meteorologice în următoarele două zile, cu coduri de furtuni în mai multe județe din sudul țării în această seară și vreme caniculară pentru joi și vineri, val de căldură ce se va intensifica pe final de săptămână.

Administraţia Naţională de Meteorologie (ANM) a emis o atenţionare Cod galben de instabilitate atmosferică, valabilă din această seara, de la ora 21:00, până mâine dimineaţa la ora 6:00, în sudul Olteniei şi al Munteniei şi în vestul Carpaţilor Meridionali, relatează Agerpres.

În aceste regiuni, vor fi perioade cu instabilitate atmosferică ce se va manifesta prin frecvente descărcări electrice, averse torenţiale, intensificări ale vântului, vijelii (rafale de 50...70 km/h) şi izolat grindină. În intervale scurte de timp sau prin acumulare, cantităţile de apă vor fi de 20...30 l/mp şi izolat de peste 40 l/mp.

Judeţele marcate cu Cod galben sunt Dolj, Olt, Teleorman, Giurgiu, Călăraşi şi parţial Gorj şi Vâlcea.

Căldură mare în următoarele două zile. Coduri portocalii și galbene de caniculă

Valul de căldură se va menţine, pe parcursul zilei de mâine, în 17 judeţe din sudul ţării, pentru care au fost emise avertizări Cod portocaliu şi Cod galben, iar mâine canicula va afecta majoritatea regiunilor.

Astfel, este avertizare Cod Portocaliu de caniculă şi disconfort termic accentuat şi noapte tropicală, în intervalul 23 iulie, ora 10:00 - 24 iulie, ora 10:00, în sudul şi vestul Olteniei, precum şi în sud-vestul şi centrul Munteniei.

Vor fi afectate judeţele Mehedinţi, Dolj, Olt, Teleorman, Giurgiu, Ilfov şi Municipiul Bucureşti, unde indicele temperatură-umezeală (ITU) va depăşi pragul critic de 80 de unităţi. Temperaturile maxime se vor încadra între 37 şi 40 de grade. Minimele termice vor fi de 20...22 de grade, astfel că vor caracteriza o noapte tropicală.

Pe de altă parte, a fost emisă şi o atenţionare Cod galben, valabilă tot până mâine dimineaţa, care arată că valul de căldură va persista şi în nordul Olteniei, în nordul şi estul Munteniei şi în partea continentală a Dobrogei. Va fi caniculă şi disconfort termic ridicat, iar indicele temperatură-umezeală (ITU) va depăşi uşor pragul critic de 80 de unităţi. Temperaturile maxime vor fi cuprinse între 33 şi 37 de grade, iar cele minime între 18 şi 21 de grade.

Judeţele marcate cu Cod galben sunt Gorj, Vâlcea, Argeş, Dâmboviţa, Prahova, Buzău, Ialomiţa, Călăraşi, Brăila şi parţial Tulcea şi Constanţa.

Mâine, codul portocaliu de caniculă se va extinde şi la judeţul Călăraşi, cuprinzând astfel, şapte judeţe şi Capitala, unde indicele temperatură - umezeală (ITU) va depăşi pragul critic de 80 de unităţi iar temperaturile maxime se vor încadra între 37 şi 39 de grade. Minimele termice vor fi de 20...22 de grade, astfel că vor caracteriza o noapte tropicală.

Codul galben se extinde semnificativ şi va cuprinde mai mult de jumătate de ţară. Astfel, de mâine, 24 iulie, ora 10:00, până vineri, 25 iulie, la ora 10:00, va fi caniculă în Banat şi Crişana, local în Maramureş, Transilvania, nordul Olteniei şi al Munteniei, precum şi în sudul Moldovei şi în Dobrogea continentală. Maximele se vor încadra între 33 şi 37 de grade, iar minimele în general între 18 şi 20 de grade.

Meteorologii notează că, până la sfârşitul săptămânii, valul de căldură, canicula şi disconfortul termic se vor intensifica, îndeosebi în vestul, sudul şi parţial în centrul ţării.

Personalizate pentru tine