Cât de nerealist este nivelul chiriilor solicitate din România în raport cu salariul mediu net

Sursă foto: Shutterstock

Cât de nerealist este nivelul chiriilor solicitate din România în raport cu salariul mediu net

Cuprins Articol:
Chiriile pentru apartamente au crescut mult în ultimii ani, iar veniturilor românilor au fost afectate de inflație și de toate scumpirile din ultima vreme, la alimente, facturi și altele, iar presiunea pe bugetul chiriașilor este din ce în ce mai mare. Dacă ne raportăm la salariul mediu net și chiriile solicitate în anunțurile noi putem spune că așteptările proprietarilor care scot acum la închiriat un apartament nu prea țin cont de realitate.

O analiză recentă realizată de cei de la Storia, platforma de imobiliare a grupului OLX în România, un chiriaș București și Brașov ar trebui să aloce aproximativ 40% din venitul său pentru chiria într-o garsonieră, dacă venitul lui ar fi același cu salariul mediu net raportat de autorități.

Ponderea calculată reiese din media prețurilor solicitate în anunțurile noi și salariul mediu net indicat de datele INS.

Este importantă această precizare pentru că prețurile solicitate în anunțuri NU reprezintă chiria efectivă achitată de chiriași, mulți dintre aceștia având contracte încheiate în anii anteriori și poate au rămas neschimbate sau nu au crescut în același ritm cu cele pe care proprietarii doresc să le obțină când scot din nou la închiriat locuințele lor.

De exemplu, pentru garsonierele din București, cei de la Storia ne-au precizat a fost calculată o medie de 539 de euro. Media a fost caculată în baza anunțurilor active pe platformă în luna octombrie 2025, simulând chiria pentru o garsonieră de 37 de metri pătrați utili, care reprezintă suprafata minimă legală a unei garsoniere în România.

Una destul de mare care poate reflecta așteptări nerealiste, care ar putea fi reduse în urma negocierilor sau o medie formată cu precădere din anunțurile cu apartamente scumpe și care se închiriază mai greu, deci stau mai mult în platformele imobiliare.

Salariul mediu net raportat pentru București indicat de Institutul Național de Statistică (INS) pentru luna septembrie era de 6.911 de lei. La nivel național, datele INS indicau un salariu mediu net în septembrie mult mai mic.

Evident, pentru celelate județe din țară calculul a fost făcut ținând cont chiriile medii solicitate din nivelurile salariilor medii nete locale.

De asemenea, chiriile exprimate în euro în cadrul anunțurilor au fost convertite în lei pe baza cursului mediu din luna respectivă publicat de Banca Națională a României (BNR).

Trebuie subliniat că cifrele de mai jos reprezintă doar un calcul, deoarece în anumite cazuri, chiria medie solicitată pentru o locuință (mai mare - n.r.) poate fi egală cu salariul mediu net și, cu siguranță, chiriașii au un venit pe gospodărie mult mai mare decât nivelul salariului mediu net.

„Raportat la evoluția salariului mediu net, în anumite județe precum Iași sau Constanța chiriile au devenit mai accesibile pentru locuitori, în timp ce în București sau Brașov este mai greu să-ți permiți o chirie față de acum trei ani. Pe de altă parte, există câteva județe în care chiriile au rămas la fel de accesibile ca în 2022”, a declarat Monica Dudău, Head of Marketing Real Estate Europe, OLX Group (Storia și OLX Imobiliare în România).

Storia: București și Brașov au în prezent cele mai puțin accesibile chirii din România

Potrivit datelor despre chiriile solicitate în octombrie 2025 și salariile medii nete din septembrie 2025, cele mai puțin accesibile chirii ar fi în București și județul Brașov, unde media chiriilor solicitate ar reprezenta aproape 40% din salariul mediu net.

O pondere însemnată, de cel puțin o treime din salariul mediu net, tot pentru garsoniere se regăsește și în județele Timiș (36%), Ilfov (35%), Iași (34%) și Cluj (33%). 

Tot pentru a închiria o garsonieră, locuitorii din Constanța care se încadrează pe salariul mediu net ar fi nevoiți să aloce 31% din venitul lunar, fiind urmați îndeaproape de locuitorii din Sibiu (30%) și Bihor (29%).

Dintre județele incluse în analiză, cele mai accesibile garsoniere pentru închiriere se află în județul Dolj, acolo unde chiriile solicitate în luna octombrie ar reprezenta ceva mai mult de un sfert din salariul mediu net (27%), în special ca urmare a veniturilor obținute de locuitorii reședinței de județ, Craiova.

Pe de altă parte, deși este al doilea cel mai accesibil județ pentru închirierea unei garsoniere, Bihor ar fi cel mai puțin accesibil județ pentru închirierea unui apartament cu două camere, întrucât locuitorii ar plăti, la nivelurile solicitate în anunțuri, o chirie echivalentă cu 61% din salariul mediu net.

În schimb, locuitorii din alte 4 județe ar trebui să plătească aproximativ jumătate din salariul mediu net pentru a închiria un apartament cu două camere: București și Cluj (52%), Brașov și Sibiu (51%), în timp ce în topul accesibilității regăsim Iași (44%).

Pentru un apartament cu 3 camere, bucureștenii ar plăti echivalentul a 63% din salariul mediu net, pondere ușor mai ridicată decât în Cluj (59%), dar mai mică decât în Brașov (67%). 

Cea mai mare pondere din venituri ar trebui să o aloce locuitorii din Ilfov (95%), întrucât cele mai multe locuințe din județ sunt case, în timp ce județele cele mai accesibile pentru un apartament cu 3 camere ar fi Timiș (48%), Sibiu (50%) și Iași (54%).

Încă o dată, subliniem că aceste ponderi se raportează la salariul mediu net, nu la venitul efectiv al gospodăriilor, care poate fi format din mai multe surse sau să fie chiar mai mare decât salariul mediu net raportat de INS.

În București, Brașov și Timiș, chiriile au crescut mult mai rapid decât salariile

Una dintre explicațiile pentru care București și Brașov au în prezent cele mai puțin accesibile chirii pentru garsoniere este că acestea au crescut într-un ritm mai accelerat comparativ cu salariul mediu net.

Astfel, în 2022, chiriile solicitate reprezentau 33% din salariul mediu net în cazul unei garsoniere, însă procentul a crescut la aproape 40% într-un interval de numai 3 ani. 

Între timp, în Brașov, ponderea chiriei în salariul mediu net a crescut de la 36% în 2022 la 40% în prezent. Singurul alt județ important în care ponderea chiriei în venituri a crescut în ultimii 3 ani este Timiș, de la 28% la 36%.

Chiriile au crescut într-un ritm similar cu salariile în două județe: clujenii ar plăti în continuare aproximativ 33% din salariul mediu net pe chiria unei garsoniere, în timp ce ponderea chiriei este ușor mai ridicată în județul Ilfov: 35%, de asemenea constantă pe parcursul ultimilor 3 ani.

În schimb, în celelalte 5 județe analizate, nivelul chiriilor solicitate a ajuns la o pondere mai mică din salariul mediu net. 

Este în special cazul județului Constanța, unde ponderea chiriei pentru o garsonieră din salariul mediu net a scăzut de la 40% în 2022 la 31% în 2025.

De asemenea, în județul Dolj, ponderea chiriei în salariu a scăzut cu 8 puncte procentuale, de la 35% în 2022 la 27% în 2025, iar un alt exemplu este județul Bihor, unde în 2022 era 35% din venitul mediu, iar în 2025 a ajuns la 28%. O reducere mai mică a ponderii chiriei în salariu se remarcă și în Iași (de la 38% la 34%) și Sibiu (de la 33% la 30%).

Totodată, datele arată că județele Dolj și Iași sunt singurele în care, în ultimii trei ani, ponderea chiriei în salariul mediu net a scăzut atât pentru garsoniere, cât și pentru apartamentele cu două și trei camere.

Cum arată situația în cazul apartamentelor cu 2 și 3 camere

Pe de altă parte, datele arată că, în unele județe, situația este diferită în cazul apartamentelor cu 2 camere și 3 camere. 

Un exemplu este Brașov, acolo unde ponderea chiriei în salariu a scăzut pe segmentul apartamentelor, chiar dacă pe segmentul garsonierelor a crescut. 

De asemenea, în București și Timiș se observă variații foarte mici a ponderii chiriei pentru apartamente, chiar dacă ponderea a crescut în cazul garsonierelor.

Există însă și situații diametral opuse, în care ponderea chiriei pentru apartamentele cu cel puțin două camere a crescut, concomitent cu o scădere a ponderii în cazul garsonierelor. 

Printre exemple se numără în special Bihor, acolo unde ponderea chiriei în salariu pentru un apartament cu două camere a crescut de la 47% în 2022 la 61% în 2025. 

Situații asemănătoare, dar cu variații ușor mai mici pe ultimii 3 ani, există și în Sibiu și Constanța.

Personalizate pentru tine