Amplasamentul se află în zona metropolitană Nashville din orașul Franklin, comitatul Williamson.
Terenul are o suprafață totală de 4,53 acri (18.332 mp), iar compania va mai achiziționa încă două terenuri adiacente. Compania construiește 42 de locuințe tip townhouse (case înșiruite) și un club, totalizând 107.500 sqf (9.987 mp).
One United își face astfel intrarea pe unele micro-piețe selectate din SUA.

Regiunea Nashville se dezvoltă accelerat
Decizia se bazează pe dinamica demografică și pe fundamente economice. Nashville se numără printre regiunile cu cea mai rapidă dezvoltare din Statele Unite, cu o creștere a populației estimată la aproximativ 80-100 de noi rezidenți pe zi. Dar există și un deficit de aproximativ 90.000 de locuințe în întreaga zonă și în comunitățile înconjurătoare. Orașul Franklin, în special, unde se află terenul achiziționat, este unul dintre cele mai atractive segmente rezidențiale din regiune, cu un profil de venituri ridicat, școli bune, rate scăzute ale criminalității și o ofertă de locuințe scăzută.
„Zona metropolitană Nashville este un exemplu elocvent de economie locală diversificată și mediu favorabil afacerilor, ceea ce reprezintă o parte importantă a perspectivei cererii pe termen lung. Ne vom construi prezența în SUA treptat, printr-o abordare etapizată”, a declarat Andrei Diaconescu, cofondator și co-CEO al One United Properties.

One United are în vedere un proiect și în Miami
În paralel cu acest prim proiect din zona metropolitană Nashville, compania se concentrează și pe crearea unui pipeline și poziționarea pe piața din Miami.
Această primă achiziție este un pas calculat pentru a ne stabili prezența pe piața americană și a acumula cunoștințe practice despre piață, nu o expansiune geografică extinsă.
Victor Căpitanu, CEO One United
Regiunea Miami se caracterizează printr-o creștere puternică a populației active, cerere internă și internațională mare pentru locuințe, venituri ridicate și o economie diversificată. Este o regiune matură și rezilientă, cu fluxuri constante de populație și migrație de capital. Pe termen scurt, eforturile companiei se vor concentra pe formarea unui portofoliu viabil de terenuri, compatibil cu criteriile de investiții și de risc asumate.

„Statele Unite reprezintă prima piață analizată care îmbină o dimensiune semnificativă cu lichiditate și un mediu favorabil investitorilor și dezvoltatorilor, în special în cele două zone pe care le-am considerat prioritare, Nashville și Miami. Această primă achiziție este un pas calculat pentru a ne stabili prezența pe piața americană și a acumula cunoștințe practice despre piață, nu o expansiune geografică extinsă. Începem cu un proiect de dimensiuni controlate, în conformitate cu criterii clare de investiții și o disciplină strictă a capitalului, și vom scala doar în măsura în care execuția și randamentele vor corespunde standardelor noastre”, spune Victor Căpitanu, cofondator și co-CEO al One United Properties.
One United Properties urmărea să se extindă în afara României încă din 2020
Decizia vine în urma unei analize cuprinzătoare a cinci piețe internaționale, începută în 2020. În cele din urmă, cele mai multe nu au fost alese. Printre cauzele expuse se numără lichiditatea limitată a pieței, complexitatea reglementărilor și raportul risc-randament nefavorabil.

SUA devine astfel prima piață internațională care îndeplinește cerințele de investiții ale One United, având în vedere dimensiunea sa, complexitatea tranzacțiilor, lichiditatea ridicată și mediul de dezvoltare susținut de instituții prin procese mai previzibile. Tranzacția nu reprezintă o expansiune geografică amplă, ci o abordare disciplinată, axată pe zone cu cerere clară și o ofertă limitată de locuințe.
Detalii suplimentare într-o discuție video cu cei doi directori executivi și co-fondatori ai companiei, Andrei Diaconescu și Victor Căpitanu.