Dronă intrată în spaţiul naţional la Sulina
UPDATE: O nouă ţintă aeriană care evolua în proximitatea frontierei cu România a fost detectată de sistemul de supraveghere radar al Ministerului Apărării Naţionale, aceasta intrând pentru scurt timp în spaţiul aerian naţional, în zona de est a localităţii Sulina, deasupra Mării Negre.
Două aeronave F-16 ale Forţelor Aeriene Române, de la Baza 86 Aeriană Borcea, au fost ridicate de la sol.
Ţinta a evoluat pentru scurt timp în spaţiul aerian naţional, în zona de est a localităţii Sulina, deasupra Mării Negre, după care a intrat în spaţiul aerian ucrainean, unde a fost doborâtă de apărarea antiaeriană, precizează Ministerul Apărării, într-o postare pe Facebook.
Alerta aeriană a încetat la ora 11:22.
„Rămâneţi în interiorul casei, departe de geamuri şi pereţi exteriori”
În alerta extremă transmisă în jurul orei 8:20, autorităţile îndeamnă populaţia să-şi păstreze calmul şi să se protejeze în adăposturi civile.
"În lipsa unui adăpost, rămâneţi în interiorul casei, departe de geamuri şi pereţi exteriori", se specifică în mesajul RO-ALERT.
Aceasta a fost a doua alarmă aeriană înregistrată miercuri, după cea de la ora 6:40.
Alertă în Tulcea după detectarea a trei drone lângă graniță
Prima alarmă aeriană anunţată populaţiei din nordul judeţului Tulcea a fost trimisă după ce sistemul de supraveghere radar al Ministerului Apărării Naţionale (MApN) a detectat ţinte aeriene care evoluau în apropierea localităţii Vâlkove, de pe teritoriul Ucrainei, localitate situată în imediata apropiere a satului Periprava, comuna CA Rosetti, judeţul Tulcea.
MApN a anunţat că alerta extremă a presupus monitorizarea situaţiei de la graniţa româno-ucraineană cu două aeronave F-16 ale Forţelor Aeriene Române şi un elicopter IAR-330 SOCAT.
"Cele trei ţinte aeriene nu au pătruns în spaţiul aerian naţional. Situaţia este în dinamică şi vom reveni cu detalii pe măsură ce acestea vor fi disponibile", se specifică în comunicatul MApN.
De la începutul acestui an, numărul mesajelor RO-ALERT transmise de Inspectoratul General pentru Situaţii de Urgenţă către populaţia din judeţul Tulcea, în contextul războiului declanşat de Rusia în Ucraina, l-a depăşit pe cel al mesajelor de alertă extremă transmise în România din aceeaşi cauză în perioada 2023 - 2025.