Amenințările cu bombă continuă să perturbe traficul aerian european. Noi alerte la Praga, Sofia și în Franța

Sursa foto: Unsplash

Amenințările cu bombă continuă să perturbe traficul aerian european. Noi alerte la Praga, Sofia și în Franța

Cuprins Articol:
Unsprezece zboruri cu destinaţia Praga sau Sofia sau cu plecarea de pe aceste aeroporturi au fost vizate de ameninţări cu bombă, au anunţat aeroportul din capitala Republicii Cehe şi Ministerul bulgar al Transporturilor, relatează AFP.

„Noi ameninţări" au fost primite 

"Ameninţările privesc zboruri provenind din Danemarca, Marea Britanie şi două din Spania. În ceea ce priveşte zborurile de plecare, este vorba de zboruri cu destinaţia Olanda, Cipru România, Italia şi Marea Britanie", a declarat o purtătoare de cuvânt a aeroportului din Praga.

Un alt purtător de cuvânt a precizat că "noi ameninţări" au fost primite, "care vorbesc de plasarea de dispozitive explozive într-un număr mai mare de avioane" decât cu prilejul precedentelor alerte.

"Funcţionarea platformei aeroportuare rămâne normală şi fluidă", a explicat el totuşi.

O purtătoare de cuvânt a Ministerului bulgar al Transporturilor a precizat pentru AFP că ameninţările au fost primite pentru două zboruri cu destinaţia Sofia vineri, 6 noiembrie, provenind de pe aeroportul Stansted din Londra şi de la Bruxelles. Ambele avioane au aterizat fără incidente.

Traficul aerian este perturbat de ameninţări cu bombă repetate

Traficul aerian este perturbat de ameninţări cu bombă repetate. Poliţia cehă a inspectat deja patru avioane joi.

După falsele ameninţări cu bombă care au perturbat traficul aerian european la începutul săptămânii, cel puţin 20 de zboruri au fost vizate joi de false ameninţări similare, potrivit mai multor autorităţi şi companii aeriene.

Toate aparatele de zbor - dintre care trei au fost redirecţionate - au aterizat fără incident şi niciun explozibil nu a fost descoperit, au precizat acestea joi.

Nicio revendicare nu a fost făcută pentru ansamblul acestor zboruri, dar s-a afirmat în mesajele de ameninţare trimise aeroporturile din Roma şi Sofia că ele provin de la "combatanţi ai Statului Masculin".

Numele pare să trimită la o mişcare naţionalistă rusă, fără a fi posibil să se verifice dacă există vreo legătură, notează AFP.

Alte patru noi ameninţări cu bombă au fost emise vineri pentru avioane care survolau teritoriul francez, au anunţat serviciile premierului francez, precizând că avioanele au aterizat fără probleme şi că serviciile de deminare "efectuează inspecţii de securitate".

"O anchetă este în curs pentru a stabili originea acestor alerte care afectează toată Europa", au adăugat serviciile premierului francez

Trei avioane au aterizat la Orly şi al patrulea la Bordeaux, potrivit unei surse informate din dosar.

Personalizate pentru tine