Deși declarația oficială nu a menționat direct Hezbollah, gruparea susținută de Iran, Trump a făcut ulterior un apel public ca aceasta să respecte acordul, sugerând că organizația are, totuși, un rol important în menținerea păcii, notează BBC.
Ce condiții prevede acordul de încetare a focului?
Armistițiul a intrat în vigoare pe 16 aprilie și este limitat la o perioadă de 10 zile, dar include posibilitatea unei prelungiri, în cazul în care negocierile vor evolua pozitiv. Potrivit Departamentului de Stat al SUA, principalele condiții sunt:
- Israelul își păstrează dreptul de a acționa în autoapărare împotriva oricăror amenințări iminente sau în desfășurare
- Libanul trebuie să ia măsuri concrete pentru a împiedica Hezbollah și alte grupări armate neoficiale să lanseze atacuri
- Forțele de securitate libaneze sunt recunoscute ca singurele responsabile de securitatea internă
- Ambele părți solicită continuarea medierii americane pentru negocieri directe
- Armistițiul este prezentat ca un gest de bunăvoință menit să deschidă calea unui acord de pace durabil
Reacția liderilor din Israel și Liban
Liderii Israelului și Libanului au salutat acordul. Premierul israelian Benjamin Netanyahu l-a descris drept o oportunitate istorică pentru pace, în timp ce premierul libanez Nawaf Salam și-a exprimat speranța că populația strămutată va putea reveni acasă.
Hezbollah a transmis că este dispus să respecte încetarea focului, dar a impus condiții stricte: oprirea completă a atacurilor și limitarea libertății de mișcare a armatei israeliene.
Iranul a susținut acordul, subliniind solidaritatea cu Libanul, în timp ce ONU a cerut respectarea strictă a dreptului internațional și utilizarea acestei perioade pentru relansarea negocierilor de pace.
Președinta Comisiei Europene, Ursula von der Leyen, a numit acordul o ”ușurare”, spunând că Europa va continua ”să solicite respectarea deplină a suveranității și integrității teritoriale a Libanului”.
Israelul a anunțat că va menține trupe în sudul Libanului
În ciuda acordului, Israelul a anunțat că va menține trupe într-o zonă de aproximativ 10 km în sudul Libanului, considerată o ”zonă de securitate”.
Oficialii israelieni au sugerat anterior extinderea acestei zone până la râul Litani, ceea ce a stârnit critici internaționale.
Autoritățile libaneze consideră această decizie o tentativă de ocupație. Între timp, peste 1,2 milioane de oameni au fost strămutați, majoritatea din sudul țării, iar infrastructura a suferit distrugeri masive.
Pagube provocate de confruntările dintre Israel și Liban
Conflictul a escaladat la începutul lunii martie, iar de atunci situația s-a deteriorat rapid, cu un bilanț al victimelor ridicat.
Au fost ucise peste 2.100 de persoane, iar aproximativ 7.000 au fost rănite, începând cu 2 martie, potrivit Ministerului Sănătății din Liban.
În același timp, multe clădiri au fost distruse sau grav avariate, peste 1.400 în total. Spitalele și ambulanțele au fost și ele lovite de mai multe ori, ceea ce a făcut și mai greu pentru medici să ajute răniții și să salveze vieți.
Legătura Libanului în războiul din Iran
După anunțarea armistițiului dintre SUA și Iran, au apărut informații contradictorii despre implicarea Libanului în acest acord.
Unele oficialități din Pakistan, care au participat la negocieri, împreună cu reprezentanți ai Iranului, au spus că Libanul ar face parte din înțelegere. În schimb, Israelul a negat acest lucru. Ulterior, și purtătoarea de cuvânt a Casei Albe, Karoline Leavitt, a confirmat că Libanul nu este inclus în acel acord.
Israelul a început atacuri asupra Libanului pe 2 martie, ca răspuns la loviturile venite din partea Hezbollah.
Situația s-a agravat după ce înainte SUA și Israel au atacat Iranul. În urma acestor atacuri, Iranul a ripostat împotriva unor aliați ai SUA din regiunea Golfului și prin grupările pe care le sprijină, inclusiv Hezbollah din Liban.
De atunci, Israelul și Hezbollah au continuat să se atace reciproc, în ciuda apelurilor repetate ale prim-ministrului Libanului, care a cerut oprirea luptelor și evitarea unei escaladări și mai mari.