”Începând de săptămâna viitoare, autoritățile din Emiratele Arabe Unite ne-au confirmat creșterea numărului de zboruri comerciale zilnice către București, în funcție de condițiile de securitate. În același timp, introducem în sistemele de rezervare cereri pentru culoare de zbor pe aeroportul din Dubai, pentru companiile care au transportat turiști români prin intermediul agențiilor de turism”, a transmis Bolojan, pe pagina sa de Facebook.
Până în acest moment, prin zboruri de repatriere asistată și prin Mecanismul European de Protecție Civilă, au fost aduși în țară peste 1000 de cetățeni români, precizează premierul.
În plus, potrivit informațiilor furnizate de Bolojan, sunt în pregătire operațională avansată alte zboruri în următoarele zile, fie în cooperare europeană, fie zboruri charter de repatriere asistată, contra cost.
La începutul săptămânii viitoare sunt programate două curse prin Oman.
Totodată, echipele de asistență consulară au fost suplimentate.
”Continuăm, totodată, colaborarea cu celelalte state membre ale Uniunii Europene, pentru a facilita îmbarcarea românilor pe zborurile organizate de acestea pentru repatrierea propriilor cetățeni. Zborurile de evacuare susținute din bugetul public și din fonduri europene, destinate în special categoriilor vulnerabile, pot acoperi doar o parte din nevoia totală de repatriere. De aceea, lucrăm și pentru sporirea numărului de curse comerciale sigure prin care cetățenii să poată reveni în țară”, a mai spus premierul.