Peretele s-ar fi prăbușit pe șine din cauza ploilor
"Sunt patru răniţi grav şi o persoană care a murit", a declarat jurnaliştilor şeful operaţiunilor de intervenţie ale pompierilor catalani, Claudi Gallardo.
Potrivit Rodalies de Catalunya, operatorul feroviar public din regiune, persoana decedată era un angajat al companiei. Presa locală a informat că este vorba despre mecanicul de locomotivă.
"Un zid de sprijin s-a prăbuşit peste calea ferată, provocând un accident care a implicat un tren de pasageri" în oraşul Gelida, la aproximativ 40 de kilometri de Barcelona, relatase anterior Protecţia Civilă pe X.
Serviciile de urgenţă au luat în îngrijire 37 de persoane, majoritatea călătorind în vagonul din faţă, care a fost cel mai grav avariat, a precizat Gallardo.
Al doilea incident feroviar, provocat de un bolovan ajuns pe șine
Administratorul reţelei feroviare naţionale Adif a indicat că prăbuşirea zidului a fost cauzată de o furtună şi ploile abundente care au afectat o mare parte a regiunii.
Pe X, el a adăugat că circulaţia a rămas suspendată pe liniile suburbane "din cauza efectelor furtunii asupra infrastructurii". Această suspendare a fost motivată și de un alt incident feroviar petrecut „aproape simultan” cu cel provocat de prăbușirea zidului. În acest al doilea incident, care nu s-a soldat cu victime, un bolovan a căzut pe șine. Asta a dus la deraierea mai multor vagoane, dar în tren nu se aflau decât 10 pasageri.
Acest nou accident a avut loc în timp ce Spania este încă sub şocul tragediei care s-a produs duminică în Andaluzia, în sudul ţării, unde ciocnirea a două trenuri de mare viteză a făcut cel puţin 42 de morţi.