"Ţinta a evoluat pentru scurt timp în spaţiul aerian naţional”
Potrivit unui comunicat al MApN transmis AGERPRES, Centrul Naţional Militar de Comandă (nucleu) a notificat Inspectoratul General pentru Situaţii de Urgenţă privind instituirea măsurilor de alertare a populaţiei din judeţul Tulcea, fiind transmis un mesaj RO-Alert la ora 08:47.
"Ţinta a evoluat pentru scurt timp în spaţiul aerian naţional, după care a trecut frontiera, îndreptându-se către Ucraina. La scurt timp, au fost raportate explozii pe teritoriul ucrainean", a transmis Ministerul Apărării Naţionale.
Autoritățile le cer oamenilor să se adăpostească
Locuitorii din zona de nord-est a judeţului Tulcea au primit, luni dimineaţă, un nou mesaj RO-ALERT cu privire la posibilitatea căderii unor obiecte din spaţiul aerian.
Armata a doborât, în ultimele zile, trei drone care au pătruns în spaţiul aerian românesc. Toate cele trei aparate fără pilot au fost doborâte cu rachete trase de pe avioane F-16.