Nicușor Dan îl aprobă pe Trump, dar nu crede că Putin vrea pace: Rusia nu este pregătită de dialog / Acum suntem bine pregătiţi

Sursă foto: LCV / Shutterstock.com

Nicușor Dan îl aprobă pe Trump, dar nu crede că Putin vrea pace: Rusia nu este pregătită de dialog / Acum suntem bine pregătiţi

Cuprins Articol:
Președintele României, Nicușor Dan, consideră că Donald Trump are dreptate atunci când cere Europei să își asume o responsabilitate mai mare pentru propria apărare. Într-un interviu acordat televiziunii americane Newsmax, șeful statului a salutat eforturile administrației de la Washington pentru încheierea războiului din Ucraina, dar s-a arătat sceptic că Rusia este dispusă să negocieze un acord de pace.

Nicușor Dan: „Rusia nu este pregătită să se aşeze la masa dialogului”

Invitat în emisiunea „Wake Up America”, difuzată de postul american Newsmax, Nicușor Dan a vorbit despre perspectivele încheierii războiului din Ucraina, relația dintre Statele Unite și Europa, dar și despre amenințările de securitate cu care se confruntă România în regiunea Mării Negre.

Președintele a apreciat implicarea administrației Trump în încercările de a pune capăt conflictului, subliniind că războiul are consecințe economice care depășesc granițele Ucrainei.

Este foarte bine că Statele Unite se implică în încercarea de a aduce pacea în războiul din Ucraina, deoarece acesta afectează economia regiunii şi economia globală 

 

- Nicușor Dan, președintele României - 

Totuși, șeful statului român nu crede că Moscova este pregătită să facă pași concreți către un acord de pace.

„Însă nu cred că Rusia este pregătită să se aşeze la masa dialogului”, a adăugat președintele.

Declarațiile vin în contextul în care emisarul special american Steve Witkoff s-a întâlnit cu președintele rus Vladimir Putin, după discuții purtate anterior cu președintele ucrainean Volodimir Zelenski.

Nicușor Dan cere continuarea sancțiunilor economice împotriva Rusiei

În opinia președintelui României, presiunea economică asupra Moscovei trebuie menținută, chiar dacă Statele Unite încearcă să obțină progrese pe cale diplomatică. Nicușor Dan a susținut că economia Rusiei resimte deja efectele sancțiunilor occidentale, motiv pentru care acestea nu ar trebui relaxate.

„Ştim că Rusia suferă din punct de vedere economic. Consider că trebuie să continuăm să aplicăm sancţiuni economice împotriva ei”, a declarat Nicușor Dan potrivit Newsmax.

Nicușor Dan: „Președintele Trump are dreptate” 

Un alt subiect important al interviului a fost contribuția statelor europene la apărarea colectivă în cadrul NATO. Nicușor Dan a fost de acord cu Donald Trump, care a cerut în repetate rânduri aliaților europeni să investească mai mult în propria securitate, în loc să depindă într-o măsură atât de mare de sprijinul militar american.

Preşedintele Trump are dreptate. Statele Unite au ajutat foarte mult Ucraina şi continuă să o facă

 

- Nicușor Dan, președintele României - 

Președintele României a recunoscut că statele europene nu au contribuit suficient la apărarea colectivă și că este necesară creșterea bugetelor militare. 

Potrivit declarațiilor sale, România alocă în prezent aproximativ 2,5% din produsul intern brut pentru apărare și intenționează să majoreze această pondere în perioada următoare.

România, tot mai expusă dronelor rusești. Nicușor Dan: „La început nu eram pregătiți”

În cadrul interviului, președintele a discutat și despre deteriorarea situației de securitate la granița României cu Ucraina, în special în zona Dunării și a Mării Negre.

Potrivit datelor prezentate de jurnaliștii americani de la Newsmax, România ar fi înregistrat 35 de incursiuni neautorizate ale unor drone de la începutul anului 2026, comparativ cu nouă în întregul an 2025.

Nicușor Dan a recunoscut că, inițial, România nu dispunea de capacitățile necesare pentru a răspunde corespunzător acestor amenințări, însă situația s-a îmbunătățit cu sprijinul aliaților din NATO.

La început nu eram pregătiţi, dar acum suntem bine pregătiţi

 

- Nicușor Dan, președintele României - 

Șeful statului a explicat că România și-a consolidat capacitatea de a intercepta drone în apropierea frontierei de pe Dunăre și de a reacționa la incidentele produse în zona Mării Negre.

Regiunea are o importanță strategică atât pentru securitatea NATO, cât și pentru economia Ucrainei, întrucât rutele maritime din Marea Neagră sunt esențiale pentru exporturile ucrainene de cereale și alte mărfuri, subliniază Newsmax. 

Personalizate pentru tine