Modulul român, trimis în Departamentul Var
Potrivit autorităților, decizia de redislocare a fost luată după agravarea situației din sudul Franței. Astfel, echipa de pompieri români a fost mutată din Departamentul Pyrénées-Orientales în Departamentul Var, din regiunea Provence-Alpes-Côte d’Azur.
Intervenția are loc în zona Pontevès, unde un incendiu major de vegetație amenință suprafețe întinse.
Pompierii au intervenit pentru limitarea extinderii flăcărilor
În timpul nopții, modulul român și-a instalat baza de operații în localitatea Correns, iar ulterior echipele au fost trimise în teren pentru primele misiuni de stingere.
Intervenția a avut ca obiectiv limitarea propagării incendiului în apropierea unui drum de acces, pentru securizarea zonei și asigurarea deplasării în condiții de siguranță a autospecialelor către focarele active.
Misiunea continuă sub coordonarea autorităților franceze
Pompierii români rămân mobilizați în Franța și sunt pregătiți să intervină ori de câte ori situația operativă o va impune.
Misiunea se desfășoară sub coordonarea autorităților franceze, în cadrul Mecanismului de Protecție Civilă al Uniunii Europene, care facilitează intervenția rapidă a echipelor specializate în cazul dezastrelor majore.