UPDATE 12:00: În urma atacului asupra Kievului, autoritățile ucrainene au anunțat un bilanț în creștere. Astfel, au fost descoperiți 14 morți, iar cel puțin 38 de persoane au fost rănite. Totodată, Rusia ar fi țintit și clădirea în care se află delegația Uniunii Europene în Ucraina.
- Știre inițială -
Doi copii, uciși în cel mai recent al Rusiei asupra capitalei Ucrainei
Ministrul de interne Igor Klîmenko a postat pe Telegram că printre cei patru morţi se află doi copii şi că numărul răniţilor este mai mare de douăzeci. Primarul Vitali Kliciko a avansat un bilanţ de 22 de răniţi, între care trei copii.
Administraţia militară a capitalei Ucrainei susţine că în atac au fost utilizate drone şi rachete. Ulterior, autoritățile au corectat în creștere bilanțul atacului, astfel că opt persoane au decedat, în timp ce 45 au fost rănite. Atacul ar fi durat în total opt ore, iar pompierii încă mai caută sub dărâmături alte persoane.
"Din nefericire, stilul rus este tipic în atacurile lor", a postat pe Telegram Timur Tkancenko, şeful administraţiei militare a Kievului.
"Lovituri combinate, din diferite direcţii. Şi vizarea sistematică a unor clădiri rezidenţiale obişnuite", a adăugat el.
Oficialii ucraineni au menţionat că numeroase clădiri au fost avariate, între care mai multe blocuri turn.
Două blocuri, lovite direct de rachetele rusești
Timur Tkancenko a precizat că au fost lovite două blocuri de apartamente aflate pe ambele maluri ale râului Nipru.
"Un nou atac masiv asupra oraşelor noastre. Din nou crime", a postat preşedintele ucrainean pe Telegram după tirurile cu rachete şi drone ruseşti, acuzând Moscova că "alege opţiunea balistică în loc de masa ne negocieri" pentru a pune capăt conflictului care durează de trei ani şi jumătate.
Ucraina aşteaptă o "reacţie" din partea lumii întregi, în special noi sancţiuni împotriva Moscovei, a adăugat preşedintele Zelenski, făcând apel la aliaţii Rusiei, precum China sau Ungaria, membră a Uniunii Europene, să adopte poziţii ferme.
În cartierul Darnîţki, o suburbie din estul oraşului, un imobil cu cinci etaje a fost parţial distrus, a spus el, şi echipele de salvare caută locuitori blocaţi în dărâmături.
Echipele de urgenţă răspund unor apeluri în peste 20 de locuri din capitală, a adăugat el. Mai multe incendii au izbucnit în diverse zone din oraş. Forțele Aeriene din Ucraina au ridicat de la sol mai multe avioane de interceptare MiG, iar mai multe drone au fost trimise pentru a lovi Rusia.
În imagini postate online pot fi văzute apartamente în flăcări la etajele superioare ale unor blocuri turn şi clădiri din care iese fum.