Moscova acuză Londra că devine „complice” la atacurile Ucrainei
Sunday Times a relatat duminică că drone produse de două companii britanice şi furnizate Ucrainei au fost folosite în campania Kievului de atacuri împotriva unor ţinte militare şi industriale de pe teritoriul rus.
Într-un comunicat publicat luni, ambasada Rusiei la Londra a afirmat că Regatul Unit devine astfel "complice şi partener" la aceste atacuri şi "optează în mod deliberat pentru o escaladare" a conflictului.
„Cu cât implicarea este mai mare, cu atât preţul va fi mai ridicat”
"Acţiunile Londrei vor avea inevitabil consecinţe pentru care va trebui să răspundă. Cu cât implicarea sa în conflict şi sprijinul său pentru maşinăria teroristă a Kievului este mai mare, cu atât preţul pe care îl va plăti va fi mai ridicat", se arată în comunicatul ambasadei.
Potrivit Sunday Times, una dintre cele două companii este o filială a BAE Systems, însă ziarul nu a numit a doua companie "din motive de securitate".
Regatul Unit rămâne "hotărât să furnizeze echipamentul de care Ucraina are nevoie pentru a se apăra împotriva invaziei ilegale a lui (Vladimir) Putin", a răspuns un purtător de cuvânt al Ministerului Apărării britanic.
"Rusia nu ar trebui să aibă nicio îndoială cu privire la hotărârea acestui guvern de a se opune agresiunii ruse în Ucraina, precum şi împotriva Regatului Unit şi a aliaţilor noştri", a adăugat el.
Regatul Unit a fost unul dintre principalii susţinători financiari ai Kievului
Regatul Unit a fost unul dintre principalii susţinători financiari ai Kievului de la începutul invaziei ruse în februarie 2022, cu circa 25 de miliarde de lire sterline (29 de miliarde de euro), din care 16 miliarde de lire sterline sub formă de ajutor militar.
În ultimele luni, Kievul şi-a intensificat atacurile în profunzime asupra teritoriul rusesc, în timp ce Moscova şi-a intensificat de asemenea semnificativ atacurile asupra capitalei ucrainene, lansând rachete balistice dificil de interceptat.
Strategia Ucrainei de a lansa atacuri folosind drone cu rază lungă de acţiune are ca scop reducerea veniturilor Moscovei pentru război şi de a-i face pe cetăţenii ruşi să simtă impactul invaziei.
Kievul a lansat de trei ori mai multe astfel de atacuri în iulie decât în ianuarie, conform datelor publicate de Acled, un centru independent de monitorizare a conflictelor.