Statele Unite, declarații vagi cu privire la încetarea războiului din Iran: Președintele Trump are libertatea să decidă cât va dura

Sursă foto: carlos110 / Shutterstock.com

Statele Unite, declarații vagi cu privire la încetarea războiului din Iran: Președintele Trump are libertatea să decidă cât va dura

Cuprins Articol:
În cadrul unei conferințe de presă organizate la Pentagon, prima după mai multe luni de liniște de la sediul Departamentului de Stat al Apărării, Pete Hegseth, Secretar de Stat al Apărării, a declarat că nu va spune niciodată într-o conferință de presă cât ar putea să dureze o operațiune militară a Statelor Unite, dar a subliniat că președintele Donald Trump are puterea să decidă când s-au realizat obiectivele care au motivat loviturile și când se poate pune punct luptelor, scrie CNN.

Războiul din Iran ar putea dura alte „2, 3, 6 sau mai multe săptămâni”

Oficiali ai armatei americane nu au oferit informații exacte cu privire la durata de timp pe care se vor întinde manevrele militare desfășurate de coaliția formată din Statele Unite, după ce, în trecut, Hegseth spunea că operațiunea nu va fi „încheiată peste noapte”. Vorbind de la pupitrul Pentagonului, acesta a explicat, recent, că doar președintele Trump poate să ia decizia de retragere a trupelor americane din zonă

„Președintele Trump are toată libertatea din lume să vorbească despre cât vor mai dura luptele - fie că vorbim de alte două, patru, șase săptămâni sau orice altă durată. Acest termen s-ar putea extinde s-au s-ar putea restrânge,” a declarat Secretatul de Stat al Apărării. „Noi vom executa comenzile primite de la președinte pentru a atinge obiectivele pe care ni le-am setat, iar președintele a dat dovadă deja că are capacitatea să facă ceea ce alți șefi de stat din trecut n-au putut să realizeze”, a subliniat Hegseth. 

Secretarul Apărării și șeful Statului Major Interarme, generalul Dan Caine, au reiterat că operațiunea comună americano-israeliană va continua până când Trump va considera că toate obiectivele au fost îndeplinite - dar până în prezent nu a fost definit clar care sunt acestea. Caine a declarat, în timpul aceleiași conferințe de presă, că Statele Unite dețin superioritate aeriană în Iran. 

Trump însuși a abordat diverse posibile alternative pentru conflictul dintre Statele Unite și Iran, sugerând în mai multe interviuri din acest weekend că războiul s-ar putea prelungi cu patru până la cinci săptămâni. Între timp, Hegseth a fost întrebat în mod specific despre strategia Americii de la finele conflictului, dar apropiatul lui Trump a evitat să ofere un răspuns. El a specificat că misiunea este „foarte clară” pentru militarii americani, dar că nu va discuta alte detalii despre planurile armatei.

Cel puțin trei militari americani au murit în lupte, alți 18 sunt în stare gravă

În timp ce Statele Unite nu au luat o decizie publică cu privire la durata noului conflict din Golf, zeci de militari americani au fost deja uciși sau răniți în lupte, conform autorităților de peste Ocean. Prin vocea aceluiași Hegseth, administrația Trump a transmis condoleanțe familiilor îndurerate, dar a declarat că „alte victime” ar mai putea să urmeze pe parcursul conflictului.

Totodată, Hegseth a subliniat că această operațiune „nu are ca scop înlocuirea regimului de la Teheran”, dar acesta a recunoscut că „regimul s-a schimbat”. Totodată, el a subliniat că Statele Unite au învățat multe din conflictele militare ratate din trecut, spunând că acesta nu este un alt „război dat pentru construirea unei națiuni”, așa cum au fost războaiele din Irak și Afghanistan, cel din urmă prelungindu-se mai bine de un deceniu. Hegseth a subliniat că „generația sa” a fost martora acelor conflicte și că Statele Unite nu vor mai repeta greșelile trecutului

Până la ora realizării acestui material, CNN transmite că 18 militari americani au fost grav răniți în timpul loviturilor în Iran, informație oferită de purtătorul de cuvânt al Comandamentului Central al SUA, căpitanul Tim Hawkins.

CENTCOM a anunțat recent că trei militari americani au fost uciși în acțiune și cinci au fost grav răniți. Numărul a fost actualizat astăzi la patru militari uciși. Asta după ce un număr de trei aparate de zbor F-15 au fost doborâte, din greșeală, de apărarea antiaeriană din Kuweit, dar militarii din acele avioane de vânătoare au reușit să se catapulteze în siguranță. 

Personalizate pentru tine