Surse israeliene: Ali Khamenei ar fi fost ucis. Iranul susține că ar fi încă „la comandă”

Sursă foto: FotoField / Shutterstock.com

Surse israeliene: Ali Khamenei ar fi fost ucis. Iranul susține că ar fi încă „la comandă”

Cuprins Articol:
Ali Hosseini Khamenei, liderul suprem al Iranului, ar fi fost ucis în timpul atacului demarat astăzi de Statele Unite și Israel, susține Yechiel Leiter, ambasadorul Israelului la Washington, conform Axios și Reuters.

Statele Unite cred că Khamenei este mort

Conform postului american de știri Fox News, surse americane confirmă informația oferită de israelieni conform căreia Ayatollahul Khamenei ar fi fost ucis în atacurile de astăzi. Totodată, printre cei eliminați s-ar număra alți șase lideri iranieni inclusiv Ali Shamakhani, un apropiat al lui Khamenei și cunoscut sfătuitor al acestuia. 

Reuters transmite, în schimb, că agențiile iraniene de știri Tasnim și Mehr nu au confirmat moartea acestuia ci, din contră, spun că „Liderul Suprem este ferm la comanda forțelor din teren”. Totuși, israelienii au confirmat, conform aceleiași surse, că s-a găsit deja corpul lui Khamenei, ceea ce ar confirma că acesta a decedat. 

Dacă această informație se confirmă, CIA deja a emis o serie de ipoteze despre succesiunea de la vârful Iranului, unde Israelul și Statele Unite ar dori să instaleze o conducere prietenoasă. În schimb, Agenția susține că, în cazul morții lui Khamenei, acesta ar fi înlocuit tot de membri din cadrul Gărzii Revoluționare, cea care a preluat controlul asupra Iranului în urma revoluției de la finele anilor '70 care a încheiat domnia Șahului. În schimb, CIA a analizat și alte scenarii posibile. 

Netanyahu: „Semnele” ne indică faptul că Liderul Suprem al Iranului ar fi fost eliminat

Deutsche Welle transmite că premierul israelian, Benjamin Netanyahu, a declarat că „semnele” indică faptul că Ayatollahul ar fi fost eliminat. Mai mult decât atât, publicația israelieni N12 transmite că lui Netanyahu, dar și altor membri din conducerea statului li s-ar fi arătat o imagine cu cadavrul lui Khamenei. 

În acest context, președintele american Donald Trump a comentat la NBC News informația că liderul din Iran ar fi murit declarând că „simțim că este adevărat”. El a adăugat că majoritatea liderilor de la Teheran sunt de asemenea morți. 

Euronews transmite, prezentând imagini filmate recent în capitala Iranului, că știrea morții lui Khamenei ar fi ajuns și la urechile iranienilor, iar unii dintre ei „celebrează” dispariția liderului suprem care conduce de facto statul islamic de decenii. Trebuie punctat că în Iran au avut loc mai multe valuri de proteste, multe pașnice, care au fost întâmpinate cu represalii violente din partea forțelor de ordine fidele Gărzii Revoluționare. 

Personalizate pentru tine