Preşedintele venezuelean, Nicolas Maduro, care între timp a fost capturat de forţe americane şi scos din ţară pe calea aerului împreună cu soţia sa, a denunţat o gravă agresiune militară a Statelor Unite, acuzaţie care a declanşat apeluri urgente la organismele internaţionale şi condamnări diplomatice, notează Agerpres.ro.
Preşedintele columbian, Gustavo Petro, a exprimat profunda îngrijorare a guvernului său faţă de exploziile şi activitatea aeriană neobişnuită raportate în Venezuela. Într-o reacţie pe reţeaua X, Petro a avertizat asupra unei escaladări periculoase a tensiunilor în regiune şi a reafirmat angajamentul Columbiei faţă de principiile Cartei ONU, inclusiv respectarea suveranităţii statelor şi soluţionarea paşnică a conflictelor.
Anterior, Petro a cerut convocarea imediată a Organizaţiei Statelor Americane (OEA) şi a Organizaţiei Naţiunilor Unite (ONU).
Guvernul columbian a respins orice acţiune militară unilaterală care ar putea pune în pericol populaţia civilă şi a anunţat măsuri preventive pentru protejarea frontierei colombo-venezuelene, precum şi pentru gestionarea eventualelor consecinţe umanitare sau migratorii.
Preşedintele Cubei, Miguel Diaz-Canel, a denunţat un "atac criminal" al Statelor Unite împotriva Venezuelei şi a avertizat că "Zona de Pace" a Americii Latine este "brutal asaltată". El a cerut o reacţie urgentă a comunităţii internaţionale.
La rândul său, ministrul cubanez de externe, Bruno Rodriguez, a condamnat "energic agresiunea militară în curs" şi a descris bombardamentele drept "acte laşe" împotriva unei ţări care nu a agresat SUA sau alte state.
Iranul, aliat politic al Venezuelei, a condamnat atacul militar american, pe care l-a calificat drept "o încălcare flagrantă a suveranităţii naţionale şi a integrităţii teritoriale" a statului venezuelean.
Ministerul iranian de Externe a cerut Consiliului de Securitate al ONU să "acţioneze imediat pentru a opri agresiunea ilegală" şi să îi tragă la răspundere pe cei responsabili.
Situaţia rămâne extrem de tensionată, iar comunitatea internaţională este pusă sub presiune pentru a interveni diplomatic şi a preveni o escaladare majoră a conflictului în America Latină.
Venezuela a denunţat o "agresiune militară foarte gravă" a Statelor Unite, după ce explozii puternice au avut loc în capitala Caracas în timpul nopţii, preşedintele venezuelean Nicolas Maduro declarând stare de urgenţă.
"Venezuela respinge, repudiază şi denunţă (...) agresiunea militară foarte gravă lansată de (...) Statele Unite împotriva teritoriului şi a poporului venezuelean, în zone civile şi militare din Caracas şi din statele Miranda, Aragua şi La Guaira din jurul Caracasului", potrivit unui comunicat al guvernului, preluat de Agerpres.ro.
Preşedintele Nicolas Maduro a declarat stare de urgenţă şi a cerut "tuturor forţelor sociale şi politice din ţară să activeze planurile de mobilizare şi să respingă acest atac imperialist", se adaugă în comunicat.