„Suspectul a fost arestat în regiunea Astrahan”
"Suspectul a fost arestat în regiunea Astrahan (...) în cadrul investigaţiei în dosarul penal pentru tentativă de asasinat a unui militar şi posesie ilegală de arme", a anunţat pe platforma Telegram purtătoarea de cuvânt a Comitetului de Investigaţii al Rusiei.
Cetăţeanul moldovean, prezentat sub numele de Nicolae Kocu, în vârstă de 21 de ani, a fost arestat în oraşul Engels, unde se află o importantă bază a Forţelor Aeriene ruse, şi deja şi-ar fi recunoscut fapta. Pe 3 septembrie, suspectul a tras cel puţin şase focuri de armă asupra militarului, care a supravieţuit atacului datorită intervenţiei medicale prompte.
"S-a stabilit că în primăvara anului 2026, Kocu, aflat atunci pe teritoriul Ucrainei, a acceptat să comită asasinatul în schimbul unei plăţi de 70.000 de dolari, după care a efectuat instructajul corespunzător şi s-a deplasat pe teritoriului Rusiei trecând prin ţări terţe", a detaliat purtătoarea de cuvânt a Comitetului de Investigaţii, instituţia însărcinată cu anchetele majore în Rusia.
Ea a adăugat că, odată ajuns în Rusia, suspectul a primit informaţiile despre identitatea militarului pe care urma să-l asasineze, despre reşedinţa acestuia, precum şi despre ascunzătoarea armei şi alte instrucţiuni prin intermediul aplicaţiei Telegram.
Militarul a primit imediat îngrijiri medicale
Militarul victimă a atacului, a cărui identitate nu a fost dezvăluită de autorităţile ruse, a primit imediat îngrijiri medicale şi a fost ulterior transferat la Moscova cu un zbor special pentru tratament suplimentar.
Potrivit canalelor Telegram, atacatorul conducea o motocicletă şi purta cască în momentul atacului. Militarul rus a fost atins de două gloanţe, unul în spate şi celălalt în zona feţei. Potrivit presei ruse, şoferul ofiţerului rus a fost şi el rănit în atac.
La sfârşitul lunii august, un ofiţer al armatei ruse a fost ucis într-un atentat cu bombă la Sankt Petersburg, după ce, cu câteva săptămâni mai devreme, un alt atentat cu bombă a ucis cinci persoane într-un restaurant din centrul Moscovei, unde comandantul-şef al Forţelor Aerospaţiale ruse, generalul Aleksandr Ceaiko, îşi sărbătorea ziua de naştere.
Serviciile secrete ucrainene au reuşit mai multe atentate împotriva unor responsabili ruşi
Serviciile secrete ucrainene au reuşit mai multe atentate împotriva unor responsabili ruşi ori susţinători ai Kremlinului, cum au fost un celebru blogger militar rus asasinat într-un atentat cu bombă la Sankt Petersburg sau Daria Dughina, fiica lui Aleksandr Dughin, scriitor naţionalist rus apropiat al Kremlinului, ucisă tot de o bombă amplasată sub maşina sa.
La fel a fost asasinat la Moscova în decembrie 2024 generalul Igor Kirilov, comandantul trupelor de apărare radiologică, chimică şi biologică ale forţelor armate ruse, atentat care a stârnit furia preşedintelui Vladimir Putin din cauza ineficienţei măsurilor de securitate pentru ofiţerii de rang înalt.
Dar a urmat apoi, în decembrie anul trecut, asasinarea şi a generalului Fanil Sarvarov, şeful operaţiunilor Statului Major rus, ucis de asemenea în explozia unei maşini-capcană.