Trump a sperat că aduce pacea în Gaza, dar bombardamentele continuă

Sursǎ foto: Shutterstock

Trump a sperat că aduce pacea în Gaza, dar bombardamentele continuă

Apărarea Civilă din Fâşia Gaza a informat că Israelul a lansat pe 4 octombrie zeci de lovituri aeriene şi tiruri de artilerie în teritoriul palestinian, în pofida apelului lansat de preşedintele american Donald Trump către Israel de a opri "imediat" bombardamentele, după acordul convenit cu Hamas pentru eliberarea ostaticilor, relatează Agerpres care citează AFP şi Reuters.

"Noaptea a fost foarte violentă, armata israeliană a lansat zeci de lovituri aeriene şi tiruri de artilerie asupra oraşului Gaza şi a altor zone din Fâşia Gaza, în pofida apelului preşedintelui Trump de a pune capăt bombardamentelor", a declarat pentru AFP purtătorul de cuvânt al Apărării Civile, Mahmoud Bassal, precizând că 20 de case au fost distruse în bombardamentele din cursul nopţii.

"Situaţia este foarte gravă în oraşul Gaza", a spus el, subliniind că echipele sale nu au putut ajunge la toate victimele din cauza "prezenţei tancurilor şi a loviturilor aeriene continue".

Israelul a anunţat pe 4 octombrie că îşi continuă ofensiva în oraşul Gaza, cerând populaţiei să nu se întoarcă.

Mişcarea islamistă Hamas a declarat în ziua anterioară că este pregătită pentru negocieri imediate în vederea eliberării ostaticilor israelieni reţinuţi în Gaza şi încetarea războiului, ca parte a planului de pace propus de Donald Trump.

La rândul sau, Israelul a anunţat că a luat act de răspunsul mişcării palestiniene şi a declarat că se pregăteşte "pentru implementarea imediată a primei etape a planului Trump privind eliberarea tuturor ostaticilor", fără a menţiona însă o oprire a bombardamentelor.

Hamas nu a precizat dacă va accepta clauza dezarmării grupării, cerută ferm de Israel, nici aceea ca luptătorii săi să fie exilaţi în ţări terţe, două puncte cheie prevăzute de planul preşedintelui Trump.

Principalul grup israelian care reprezintă familiile ostaticilor a declarat că este "esenţial" să se pună capăt imediat războiului din Fâşia Gaza.

"Cererea preşedintelui Trump de a pune capăt imediat războiului este esenţială pentru a se evita ca ostaticii să fie supuşi unor suferinţe grave şi ireversibile", a declarat Forumul familiilor ostaticilor într-un comunicat.

"Îi cerem prim-ministrului (Benjamin) Netanyahu să înceapă imediat negocieri eficiente şi rapide pentru a-i aduce acasă pe toţi ostaticii noştri", se mai arată în comunicat.

Personalizate pentru tine