Trump ar pregăti un acord prin care să preia controlul Groenlandei
Administrația Trump vrea să impună Groenlandei un acord numit Compact de Liberă Asociere (COFA) prin care ar prelua de facto controlul strategic al insulei și ar lăsa guvernului local doar gestionarea chestiunilor interne, a scris publicația britanică The Economist, conform G4Media.
Acordurile COFA permit forțelor armate americane să opereze liber în țările semnatare, permițând la schimb comerțul fără taxe vamale – ceea ce pe termen scurt poate duce la creșterea nivelului de trai. Danemarca a replicat însă și a transmis că Groenlanda găzduiește deja o bază militară americană, ceea ce oferă deja SUA o mare libertate de mișcare, arată aceeași sursă.
Totodată, întrebat de CNN dacă Washingtonul ar exclude utilizarea forţei pentru a prelua Groenlanda, Stephen Miller a declarat: "Nimeni nu va lupta militar cu Statele Unite pentru viitorul Groenlandei". El a spus că insula ar trebui să facă parte din Statele Unite, adăugând că Trump şi-a exprimat clar poziţia încă de la începutul mandatului său, acum aproape un an.
Acordul COFA ar fi similar cu înțelegerile făcute de SUA cu micile insule Micronesia, Marshall și Palau din Pacific. Miller a susţinut că, în calitate de principală putere militară a NATO, SUA au nevoie să controleze Groenlanda pentru a securiza regiunea arctică.
SUA pune sub semnul întrebării suveranitatea Danemarcei asupra Groenlandei
De asemenea, Miller a pus sub semnul întrebării suveranitatea Danemarcei asupra teritoriului, întrebând care este baza juridică a apartenenţei Groenlandei la Danemarca şi de ce insula ar trebui să rămână o "colonie a Danemarcei".
Groenlanda face parte din regatul Danemarcei, dar este în mare parte autonomă şi nu este membră a UE. Este importantă din punct de vedere strategic datorită bogăţiei sale de materii prime şi ca bază pentru controlul militar al Arcticii.
Trump a afirmat în repetate rânduri că SUA ar trebui să controleze Groenlanda din motive de securitate naţională, o poziţie pe care a reiterat-o în weekend.
Sâmbătă, o postare pe reţelele de socializare a fostei consiliere guvernamentale Katie Miller, soţia lui Stephen Miller, arăta o hartă a Groenlandei în culorile drapelului american, însoţită de cuvântul expresia "în curând", scrisă cu majuscule.
Danemarca, vecinii săi nordici, Regatul Unit, Germania şi Uniunea Europeană au respins luni pretenţiile SUA, prim-ministrul danez Mette Frederiksen declarând că ameninţările lui Trump ar trebui luate în serios şi că, dacă SUA aleg să atace o ţară NATO, "totul se opreşte".
Premierul Groenlandei a confirmat că vrea relații mai strânse cu Statele Unite și a încurajat la calm
Premierul guvernului autonom al Groenlandei, Jens-Frederik Nielsen, a făcut apel la calm în ceea ce priveşte interesul reiterat al preşedintelui american Donald Trump de a obţine acest teritoriu autonom în cadrul Regatului Danemarcei şi şi-a exprimat deschiderea pentru consolidarea relaţiilor cu Washingtonul, relatează EFE.
"Nu ne aflăm într-o situaţie în care Statele Unite ar putea cuceri Groenlanda. Nu aceasta este situaţia, aşa că nu este nevoie să ne panicăm. Trebuie să restabilim buna cooperare pe care am avut-o", a declarat Nielsen luni, într-o conferinţă de presă la Nuuk, capitala Groenlandei.
Nielsen a respins comparaţiile cu Venezuela, unde Statele Unite au efectuat sâmbătă o intervenţie militară pentru a-l captura pe preşedintele Nicolas Maduro. "Ţara noastră nu este potrivită pentru comparaţie cu Venezuela. Suntem o ţară democratică de mulţi ani", a declarat el.
Liderul groenlandez a afirmat totodată că doreşte să "aprofundeze" şi să "consolideze" relaţia cu NATO şi să aibă o "linie directă" de comunicare cu Statele Unite, nu prin intermediul mass-media. În ultimele zile, Trump a insistat în două rânduri asupra necesităţii de a obţine această insulă arctică din motive de securitate.
"Nu vreau să vorbesc despre Groenlanda. Hai să vorbim despre Venezuela, Rusia, Ucraina... Ne vom ocupa de Groenlanda peste două luni. Hai să vorbim despre Groenlanda peste 20 de zile", a spus iniţial Trump la Air Force One, înainte de a sublinia valoarea sa strategică.
Preşedintele SUA a afirmat că Groenlanda este înconjurată de nave ruseşti şi chineze "din toate părţile" şi că Danemarca "nu va putea" să-i garanteze securitatea.
Prim-ministrul danez Mette Frederiksen a recunoscut că ia în serios intenţiile lui Trump, dar a afirmat că face tot posibilul pentru a asigura un rezultat pozitiv.
"Cred în democraţie şi în ordinea internaţională bazată pe reguli", a subliniat ea. Frederiksen a insistat că nu este "nervoasă", dar nici "naivă" în ceea ce priveşte posibilitatea ca Washingtonul să acţioneze pentru a-şi impune interesele.
De aceea, ea a avertizat că, "dacă o ţară NATO atacă o altă ţară NATO, totul se va termina. Inclusiv NATO a noastră şi, în consecinţă, securitatea pe care a oferit-o de la sfârşitul celui de-al Doilea Război Mondial".
Frederiksen şi-a reiterat aşteptarea ca toată lumea - şi în special aliaţii Danemarcei - să respecte graniţele existente şi a subliniat că ameninţările din partea Washingtonului nu vor fi tolerate. "Nu vom accepta o situaţie în care Groenlanda şi noi suntem ameninţaţi în acest fel", a subliniat ea.