Ucraina și Republica Moldova, colaborare în domeniul apărării
Operaţiunea, coordonată internaţional, s-a soldat cu reţinerea a 11 persoane, inclusiv liderul grupării, care era şi recrutorul principal din Chişinău, un bărbat de 30 de ani cu antecedente penale în Rusia - fusese condamnat pentru trafic de droguri - , care ar fi menţinut legătura cu coordonatori ai serviciilor speciale ruseşti prin aplicaţia Telegram. Ceilalţi reţinuţi au vârste între 19 şi 43 de ani şi provin din Chişinău, Comrat, Orhei şi Tighina. Aceştia au mai fost cercetaţi penal în R.Moldova, unii fiind şi judecaţi pentru huliganism şi infracţiuni legate de conducerea maşinii.
Potrivit procurorilor din cadrul Procuraturii pentru Combaterea Criminalităţii Organizate şi Cauze Speciale din Republica Moldova (PCCOCS), patru persoane au fost reţinute în R. Moldova şi şapte în Ucraina.
Persoanele arestate sunt suspectate că pregăteau asasinarea unor persoane din politică, jurnalism şi mediul militar ucrainean sau detonarea de automobile, urmând să primească recompense de până la 100.000 de dolari pentru fiecare crimă, în funcţie de statutul victimei.
Conform sursei citate, grupul planifica asasinate împotriva unui jurnalist inclus în Rusia pe lista "extremiştilor", a unui lider al unei întreprinderi strategice de stat şi a unor militari activi ai Direcţiei Principale de Informaţii a Ministerului Apărării din Ucraina, inclusiv luptători ai Legiunii Străine din cadrul Direcţiei Principale de Informaţii a Ucrainei. În schimbul executării asasinatelor, suspecţii urmau să fie recompensaţi prin intermediul portofelelor electronice de către organizatorul grupului infracţional - care s-ar afla în Ucraina -, pentru a evita astfel deconspirarea lor de către autorităţi.
Ce riscă cei aflați în spatele rețelei de asasini la comandă
Astfel, oamenii legii au stabilit că pregătirile pentru omorurile la comandă au început în decembrie 2025. În această primă etapă a schemei de pregătire a asasinatelor, suspectul reţinut ar fi convins două persoane din R.Moldova să călătorească spre Kiev ca să tatoneze terenul. Acolo, cei doi bărbaţi recrutaţi şi-au deghizat activitatea în rol de curieri ai unei companii de livrare de alimente. În realitate, aceştia ar fi aflat informaţiile solicitate despre persoanele ce ar fi urmat să fie omorâte.
În a doua etapă, tot în decembrie 2025, suspectul ar fi primit de la superiorii grupului infracţional indicaţia să găsească persoane care pot folosi arme, ceea ce acesta ar fi şi făcut: ar fi convins 11 persoane (identificate până acum) pentru rolul de asasini în Ucraina.
Ulterior, la indicaţia suspectului şi organizatorului grupului infracţional, executanţii omorurilor planificate în Ucraina ar fi făcut rost de arme şi muniţii. În final, membrii grupului infracţional au studiat traseele de deplasare ale victimelor pentru ulterioara executare a crimelor şi şi-au repartizat rolurile - de la împuşcare până la aruncarea în aer a automobilului şi executarea propriu-zisă a comenzii de omor. Totuşi, aceştia au fost reţinuţi atât în R.Moldova, cât şi în Ucraina, înainte să poată executa asasinatele, potrivit PCCOCS.
Investigaţiile au arătat că suspecţii pregăteau metode variate de execuţie, de la împuşcături la detonarea automobilelor, şi monitorizau ţintele, utilizând fotografii, înregistrări video şi hărţi digitale.
Conform sursei citate, scopul operaţiunii era crearea panicii şi destabilizarea situaţiei socio-politice din Ucraina. În urma percheziţiilor operate în ambele ţări, autorităţile au confiscat arme de foc, muniţie, grenade şi echipamente de comunicaţii. Procurorii au formulat învinuiri pentru cei patru reţinuţi în R.Moldova şi solicită arest preventiv pentru 30 de zile. Suspecţii riscă închisoarea pe viaţă şi confiscarea bunurilor.
Rusia nu a comentat, până la această oră, operațiunea
"În cadrul eforturilor făcute de o echipă de anchetă comună a forţelor de ordine ucrainene şi moldovene, a fost identificat un grup organizat care pregătea asasinate la comandă a unor cetăţeni ucraineni cunoscuţi şi străini", a declarat procurorul general ucrainean Ruslan Kravcenko într-un comunicat.
Au fost efectuate aproximativ 20 de percheziţii, iar poliţia a confiscat bani, arme, explozibili şi mijloace de comunicaţii, potrivit aceleiaşi surse. Şapte suspecţi au fost arestaţi în Ucraina, iar alţi trei - inclusiv coordonatorul grupării - au fost reţinuţi în Republica Moldova.
Rusia nu a făcut deocamdată niciun comentariu în legătură cu aceste dezvăluiri. Ucraina a făcut publică doar identitatea uneia dintre presupusele ţinte ale complotului. Este vorba de Andrii Iusov, un responsabil ucrainean care lucrează în domeniul comunicaţiilor strategice pentru armata ucraineană şi care coordonează schimburile de prizonieri cu Rusia.
"Partea rusă le promisese autorilor până la 100.000 de dolari, suma depindea de notorietatea şi influenţa potenţialei victime", a declarat procurorul general ucrainean. Rusia, la rândul său, a acuzat în trecut Ucraina că se află în spatele unor asasinate sau tentative de asasinat, inclusiv asupra mai multor înalţi oficiali militari ruşi.
Ucraina a revendicat mai multe dintre aceste asasinate, justificându-le prin rolul jucat de persoanele respective în războiul purtat de aproape patru ani de Rusia.