Comisia Europeană, mesaj ferm pentru Meta după acordul din SUA: Protejați și copiii noștri

Sursa foto: Shutterstock

Comisia Europeană, mesaj ferm pentru Meta după acordul din SUA: Protejați și copiii noștri

Cuprins Articol:
După acordul încheiat în SUA care vizează reducerea impactului Instagram sau al Facebook asupra adolescenţilor, Meta trebuie "să protejeze şi copiii noştri", a declarat un purtător de cuvânt al Comisiei Europene, relatează AFP.

Bruxellesul vrea măsuri similare și în Europa

"Aşteptăm o gestiune adecvată a timpului petrecut în faţa ecranelor, un control parental adecvat asupra acestor platforme (...) Ţine acum de companie să propună aceste angajamente în cadrul Uniunii Europene pentru a ne proteja şi copiii noştri aici", a declarat în faţa presei Thomas Regnier, unul dintre purtătorii de cuvânt ai Comisiei Europene, potrivit Agerpres.

Meta a acceptat miercuri să plătească până la 17 miliarde de dolari şi să aplice o serie de măsuri specifice pentru adolescenţii din 51 de state americane, încheind un acord în acest sens cu procurorii lor generali.

În Uniunea Europeană, gigantul american al tehnologiei face de asemenea obiectul unor anchete ale Comisiei Europene din motive similare.

Pe 10 iulie, executivul european a somat Meta să modifice interfeţele Facebook şi Instagram considerate prea creatoare de dependenţă, riscând în caz contrar o amendă dură.

„Mingea este în terenul Meta”

Bruxellesul îi reproşează grupului lui Mark Zuckerberg că nu a evaluat corect şi limitat riscurile ca utilizatorii celor două platforme să dezvolte dependenţe, în special minorii şi adulţii vulnerabili, din cauza funcţiilor care vizează reţinerea lor cât mai mult timp posibil.

"Mingea este în terenul Meta" şi "grupul ştie ce aşteptăm de la el", a reamintit joi Thomas Regnier. "Am avut discuţii cu Meta după ce acest acord a fost anunţat de cealaltă parte a Atlanticului", a precizat el.

"Este un dialog continuu pe care îl purtăm pentru a le oferi copiilor noştri, aici în Uniunea Europeană, o protecţie cel puţin la fel de bună", a reamintit acest purtător de cuvânt.

Bruxellesul nu este mulţumit de controlul parental integrat în aplicaţiile Facebook şi Instagram, care ar fi prea complicat de gestionat, nici de reglajele pentru a limita timpul de ecran al adolescenţilor.

Meta a contestat concluziile preliminare ale Bruxellesului, angajându-se totuşi să lucreze cu Comisia Europeană în scopul "de a oferi un mediu online sigur şi pozitiv".

Comisia Europeană a emis aceste dispoziţii preliminare în cadrul unei anchete lansate în mai 2024 împotriva grupului lui Mark Zuckerberg, suspectat că nu face suficient pentru a-i proteja pe minori în mediul online. Procedura este derulată în baza regulamentului european privind serviciile digitale (DSA), în baza căruia Bruxellesul a adresat la începutul anului o cerere similară TikTok.

Personalizate pentru tine