Ucraina nu a comentat în urma acestui atac. În trecut alte petroliere posibil conectate de Rusia au fost lovite de drone ucrainene
Petrolierul, denumit "Elbus", se afla în momentul atacului la aproximativ 30 de mile nautice (circa 55 de kilometri) în largul coastei turce, în apropierea provinciei Kastamonu. Nu s-au înregistrat răniţi printre membrii echipajului, dar nava a suferit avarii în partea superioară şi a fost remorcată către portul Inebolu, cu asistenţa Gărzii de Coastă a Turciei.
La sfârşitul lunii noiembrie două petroliere din "flota din umbră" cu ajutorul căreia Rusia ocoleşte sancţiunile pe care i le-au impus ţările occidentale au fost lovite de drone maritime ucrainene în Marea Neagră, tot în apropierea coastelor Turciei, dar în afara apelor teritoriale ale acesteia. Ambele nave se deplasau fără încărcătură către portul rus Novorossiisk.
Ucraina a recunoscut acele atacuri, iar Turcia a protestat vehement şi a cerut Kievului şi Moscovei, dar în special Kievului, să se abţină de la noi astfel de acţiuni care ameninţă siguranţa navigaţiei şi comerţul în zona Mării Negre.
Petrolierul lovit este înscris pe numele unei companii din Hong Kong
Petrolierul atacat miercuri este înregistrat pe numele unei companii din Hong Kong şi arborează pavilionul insulelor Palau, unul dintre "pavilioanele de complezenţă" incluse pe mai multe liste negre internaţionale.
Conform datelor de monitorizare a traficului maritim, petrolierul "Elbus" a plecat din Singapore şi a trecut prin Bosfor în urmă cu câteva zile, iar după ce a intrat în Marea Neagră s-a îndreptat către nord-est, aparent în direcţia Rusiei. Acelaşi petrolier a mai acostat în iulie anul trecut în portul Novorossiisk, de unde este transportat aproximativ o cincime din petrolul exportat de Rusia.
Britanicii i-ar fi ajutat pe americani să captureze petrolierul rus
În timp ce plutesc, la propriu și la figurat, destul de multe semne de întrebare în jurul acestui eveniment, care se înscrie totuși în modus operandi al ucrainenilor, care au mai vizat petroliere din „flota fantomă” a lui Putin și în trecut, au apărut noi informații legate de petrolierul capturat de Statele Unite - altul care ar face parte din această flotă.
Regatul Unit a oferit sprijin militar Statelor Unite în operaţiunea de capturare a petrolierului rusesc "Marinera" în zona Atlanticului de Nord, a anunţat Ministerul britanic al Apărării, în timp ce Rusia a denunţat o încălcare a normelor internaţionale de navigaţie, relatează agenţiile Reuters şi EFE.
Operaţiunea de interceptare a petrolierului s-a desfăşurat cu sprijin operativ britanic, a recunoscut Ministerul Apărării de la Londra, după relatări în acest sens apărute în presă. "Forţele armate britanice au oferit sprijin operativ planificat, inclusiv folosirea bazelor sale de către unităţile americane care au interceptat petrolierul Bella 1, în zona dintre Marea Britanie, Islanda şi Groenlanda, în urma unei cereri de asistenţă din partea SUA", a declarat Ministerul britanic al Apărării într-un comunicat.
Într-o primă reacţie de la Moscova, Ministerul rus Transporturilor a confirmat că a pierdut contactul cu petrolierul "Marinera" şi a denunţat "interceptarea ilegală" a acestuia în apele internaţionale, acţiune pe care o consideră o încălcare a Convenţiei ONU privind Dreptul Mării.
"Conform regulilor Convenţiei ONU privind Dreptul Mării, în marea liberă se aplică regimul libertăţii de navigaţie şi niciun stat nu are dreptul de a folosi forţa împotriva navelor înregistrate legal în jurisdicţiile unor state terţe", a explicat ministerul rus, care a precizat că petrolierul "Marinera" a primit "permisiunea temporară de a naviga sub pavilion rusesc pe 24 decembrie 2015, permisiune acordată în conformitate cu legislaţia rusă şi dreptul internaţional".