E un reflex dezvoltat în 17 ani de conversații similare în diaspora. Îmi place să țin pulsul narativului României în exterior, să notez schimbările, să identific pattern-urile. Încerc din răsputeri să nu judec mențiunile recurente despre Dracula și sarmale și să extrag ceva substanțial din ele.
Răspunsul investitorului nu e entuziast, dar nici categoric negativ. România există pe radar, dar ca o posibilitate vagă, nu ca o destinație clară. Și aici e esența problemelor: suntem perpetuu "pe radar" fără să ne cimentăm poziția în conversație. Oriunde mă uit, orașe din întreaga lume se reinventează ca tech huburi. Când va fi România mai mult decât un furnizor de talente pentru ecosistemele altora?
Paradoxul digital românesc
Investitorul cunoaște cifrele: România ocupă locul 27 din 27 în Uniunea Europeană la Indexul Economiei și Societății Digitale (DESI) 2022, cu un scor de 30,6 puncte față de media UE de 52,3. Este o poziție brutală pentru o țară care a tratat digitalizarea mai degrabă ca o aspirație estetică decât ca o prioritate strategică. Mai îngrijorător: ritmul nostru de creștere anuală relativă rămâne sub cel al altor state membre. Nu doar că suntem ultimii – distanța crește.
Dar statisticile agregat nu spun toată povestea. România are 91,6% penetrare internet, una dintre cele mai rapide conexiuni de broadband din Europa și o comunitate tech vibrantă care produce talent pentru întreaga lume. Paradoxul e evident: infrastructură digitală privată funcționează excelent, dar digitalizarea publică și adoptarea tehnologiei de către IMM-uri rămân blocate în paraliza administrativă.
Cum explici că un programator român poate livra cod pentru Silicon Valley prin conexiunea sa de 1Gbps, dar bunica lui așteaptă ore la ghișeu pentru un certificat?
Semnale de mișcare
Raportul de Țară pentru Deceniul Digital 2024 relevă progrese notabile, deși inegale. Planul Național de Redresare și Reziliență (PNRR) prevede 113 investiții și peste 66 de reforme, multe concentrate pe transformare digitală. Cum arată execuția pana acum?
- Cloud guvernamental: Considerat exemplu de succes la nivel european, întrunind criteriile de reziliență, scalabilitate și suveranitate a datelor. Un proiect care demonstrează că, atunci când există voință și structură, România poate livra standarde europene.
- Digitalizarea IMM-urilor: Granturi de până la 100.000 euro per întreprindere pentru adoptarea tehnologiilor digitale, cu primele 1.020 proiecte deja admise la finanțare. Rămâne de văzut impactul real dincolo de achiziția de hardware și software.
- Servicii publice digitale: Creșteri de până la 45% în anumite domenii, comparativ cu 4,3% media europeană. Progrese care dovedesc că accelerarea e posibilă când există presiune și resurse.
Acestea sunt indicatori că mașinăria se poate pune în mișcare. Întrebarea rămâne: cu ce viteză și spre ce destinație precisă?
Trei scenarii pentru 2030
Scenariul 1: Business as usual
România continuă pe traiectoria actuală: fonduri europene finanțează proiecte izolate, rapoarte de progres se publică trimestrial, conferințe despre transformare digitală se organizează lunar. Dar lipsește viziunea integrată și urgența reală.
În 2030, suntem în continuare în ultimul sfert al clasamentului DESI, doar că media UE s-a mutat și mai departe. Rămânem un teren de recrutare pentru alte piețe tech, nu un actor cu agendă proprie. Estonia devine studiu de caz, Polonia devine hub regional, România devine... ce am fost mereu: potențial neexploatat.
Scenariul 2: Leapfrogging strategic
România identifică 3-5 domenii specifice – cybersecurity, telemedicină, agritech, cloud suveran, AI pentru administrație publică – și investește masiv și concentrat. În loc să încerce să prindă din urmă pe toate dimensiunile DESI simultan, ne poziționăm ca lideri regionali în nișe selectate.
Estonia a făcut-o cu e-government. Ucraina o face acum cu digitalizarea în timp de război, transformând necesitatea în avantaj competitiv. De ce nu România cu ceva specific, unde avem deja fundație; fie talente, fie infrastructură, fie urgență?
Acest scenariu necesită curaj politic: a spune "nu" la dispersarea resurselor și "da" la concentrarea lor în câteva domenii cu potențial de excelență.
Scenariul 3: Resetare sistemică
România tratează digitalizarea nu ca un capitol separat de politici publice, ci ca infrastructura pe care se construiește tot restul: sănătate, educație, transport, administrație, justiție. Se creează un Minister al Digitalizării cu autoritate reală, bugete consistente și mandate clare – nu o agenție sub-finanțată cu responsabilități vagi.
Fiecare proiect major de infrastructură are componentă digital-first. Fiecare reformă administrativă începe cu automatizarea și transparența digitală. Fiecare licitație publică include criterii de interoperabilitate și securitate digitală.
Este scenariul cel mai ambițios și cel mai dificil politic. Dar este și singurul care transformă România dintr-un consumator de soluții digitale într-un creator de ecosistem.
Întrebările care contează
Pentru ca România să treacă de la ultimul loc la un jucător relevant, cinci întrebări necesită răspunsuri concrete, nu declarații de intenție:
1. Avem viziune integrată?
2. Avem capacitate de execuție?
3. Avem curajul prioritizării? Totul, simultan, nu se poate. Care sunt cele 3-5 domenii în care România poate deveni excelentă? Ce suntem dispuși să nu facem pentru a face excepțional ceea ce alegem?
4. Avem strategie pentru talent? Diaspora tech românească este vastă și talentată. Cum transformăm "brain drain" în "brain circulation"? Ce stimulente oferim pentru ca inovația să se întâmple aici, nu doar talentul să fie format și exportat? Remote work a deschis posibilități noi; le capitalizăm sau le ignorăm?
5. Avem infrastructură de securitate digitală? Cu un război la graniță și amenințări cibernetice crescânde, infrastructura digitală este infrastructură de apărare națională. Suntem pregătiți? Avem protocoale? Avem resurse dedicate? Sau tratăm cybersecurity-ul ca un checkbox în specificații tehnice?
România se află la un moment de inflexiune, ca multe alte țări, dar cu o combinație unică de factori. Progresele recente dovedesc că mișcarea e posibilă. Fondurile europene oferă resurse fără precedent. Contextul geopolitic face digitalizarea o necesitate strategică, nu un lux. Talentul există, infrastructura privată funcționează, piața e suficient de matură.
Ceea ce lipsește este urgența, ambiția și narativul coerent care să lege toate acestea împreună.
Următorii ani vor determina dacă România rămâne în permanență "țara cu potențial neexploatat" sau devine un exemplu de transformare accelerată. Provocarea este de ceea ce visam de mult: voință politică, prioritizare strategică și execuție consecventă.
Invitație la conversație
Acest articol nu oferă soluții finite. Ridicăm întrebări care necesită răspunsuri colective: de la decidenți politici, de la antreprenori tech, de la reprezentanți ai societății civile, de la specialiști în politici publice, de la diaspora care urmărește de departe.
Ce domenii credeți că ar trebui prioritizate?
Ce stimulente concrete ar transforma România dintr-un exportator de talent într-un hub de inovație?
Cum arată execuția reală, măsurabilă, nu doar absorbția de fonduri?
Ce exemple de succes din alte țări sunt aplicabile în contextul românesc – și ce trebuie adaptat pentru specificul local?
România poate fi underdog-ul care surprinde sau poate rămâne experimentul neterminat. Diferența se face în alegerile pe care le facem acum și în viteza cu care le executăm.
Despre autoare
Lucia Asanache este expert în comunicare globală, activând la intersecția dintre tehnologie și societate. În prezent, este Director de Comunicare la Renaissance Philanthropy, unde folosește experiența sa în managementul reputației, construirea de brand și implicarea părților interesate pentru a susține misiunea organizației. Anterior, a coordonat inițiative de brand și politici publice la Tony Blair Institute for Global Change și la Google, dezvoltând campanii pentru incluziune digitală în regiunea EMEA. Cu o experiență vastă în corporații tech, agenții de comunicare și organizații nonprofit, Lucia aduce o perspectivă cross-sectorială unică. Este deținătoarea unui Master în Digital Media, Culture & Education de la UCL și vorbește șase limbi, ceea ce îi permite să construiască relații solide în medii internaționale complexe. De asemenea, este co-fondatoare a unei comunități globale pentru femei în tech policy și speaker frecvent la forumuri internaționale, promovând incluziunea în tehnologie și dezvoltarea responsabilă a AI.
Despre Asociația 360
Fondată în 2019, Asociația 360 (Think Tank 360) urmărește o viziune holistică asupra educației, cercetării, inovării și digitalizării din România. Misiunea sa este de a facilita colaborarea între educație, guvern și mediul de afaceri pentru a stimula progresul și investițiile în cercetare și prognoză economică. Este singurul ONG din România aflat sub auspiciile Universității Stanford și susține activ comunitatea Data Science locală, promovând diversitatea, echitatea și incluziunea. Think Tank 360 are un rol activ în implementarea Legii UE privind Inteligența Artificială, oferind claritate privind transparența, etica și prejudecățile legate de AI și creând punți între guvern, sectorul privat și societatea civilă. Din iunie 2023, organizația oferă servicii în domeniul inteligenței artificiale fiabile, managementului riscurilor, conformității, inovației și protecției drepturilor fundamentale, consolidând România în centrul digitalizării și inovării societale.
