Potrivit unui comunicat al DNA citat de Agerpres, ca urmare a obţinerii autorizărilor legale de la instanţa competentă, sunt efectuate percheziţii domiciliare în 19 locaţii din Bucureşti şi judeţul Ilfov, dintre care una într-un birou aflat într-o instituţie publică, restul fiind domiciliile unor persoane fizice.
"Procurorii militari din cadrul Direcţiei Naţionale Anticorupţie - Serviciul pentru efectuarea urmăririi penale în cauze privind infracţiuni de corupţie săvârşite de militari efectuează cercetări într-o cauză penală ce vizează suspiciuni privind săvârşirea de către cadre medicale militare a unor infracţiuni asimilate infracţiunilor de corupţie, în perioada 2020 - 2023", se precizează în comunicat.
Surse judiciare au precizat pentru Agerpres că descinderi au loc şi la Spitalul Militar Central, în dosar fiind vizată şi directoarea unităţii, Florentina Ioniță prima femeie-general din istoria instituției.