Raed Arafat reacționează după sechestrul dispus de procurori pe averea sa: Schizofrenie instituțională

Sursǎ foto: Agerpres

Raed Arafat reacționează după sechestrul dispus de procurori pe averea sa: Schizofrenie instituțională

Cuprins Articol:
Raed Arafat a venit în această seară cu precizări, după ce a apărut informația conform căreia Parchetul Militar a instituit sechestru de 8 milioane de lei asupra averii lui, a altor 16 persoane și asupra conturilor unor companii din domeniul asigurărilor și aviației. Șeful Departamentului pentru Situații de Urgență (DSU) a confirmat informația și arată că se va îndrepta în instanță împotriva Autorității Vamale, criticând în același timp și decizia procurorilor de a deschide acest dosar.

Prejudiciu de opt milioane de lei. Reacția lui Raed Arafat: Nu înțeleg ce caut în dosar

  • Raed Arafat spune, pe pagina sa de Facebook, că este nevinovat și că acuzația de contrabandă este hilară, în condițiile în care elicopterul a fost primit de la o firmă de asigurări, în schimbul unui alt aparat care s-a prăbușit în anul 2016. 

La acea vreme, susține Raed Arafat, Direcția Generală a Vămii a fost informată și ar fi precizat că nu este nevoie de plata TVA. Transferul a fost cercetat în trecut și de DNA, care a clasat cazul.

După 10 ani, Autoritatea Vamală Română a decis să se considere parte civilă și a calculat un prejudiciu de opt milioane de lei.

Raed Arafat: Centre de interese preocupate de discreditarea mea

Procurorii Parchetului Militar au pus sechestru pe averea lui Raed Arafat, a celorlalte 16 persoane implicate în dosar, dar și pe conturile Airbus România și Omniasig. 

Șeful DSU, Raed Arafat, a revenit cu un clip video și un comunicat de presă, în care arată că „măsurile asiguratorii reprezintă unele dintre cele mai severe și intruzive măsuri procesuale pe care statul le poate dispune împotriva unei persoane, afectând în mod direct dreptul de proprietate, activitatea profesională și reputația acesteia.” 

Practic, Raed Arafat îi acuză pe procurorii Parchetului Militar că au pus sechestru fără „nicio motivare concretă” și că va ataca această decizie în instanță.

„Vreau să înțeleg, firma Airbus o să fugă cu banii? Nu sunt apărătorul lor, dar vreau să înțeleg logica. Paguba este 8 milioane de lei, pentru noi, persoane fizice, sunt foarte mulți”, a spus șeful DSU. 

Acesta a mai precizat că va solicita „tragerea la răspundere a celor care, din jocuri de culise sau ca exponenți ai unor centre de interese preocupate de discreditarea mea, au înțeles să utilizeze instituțiile statului ca instrumente.” 

Ce acuzații sunt aduse de procurori în acest dosar

  • Este vorba de dosarul în care Raed Arafat a fost pus sub acuzare, alături de alte 16 persoane, în luna aprilie. 

Parchetul Militar a menționat că dosarul vizează modul în care Inspectoratul General de Aviație a obținut sub formă de despăgubire, în anul 2017, un elicopter pe care l-a importat în România. 

Despăgubirea venea pe fondul unui incident aviatic din 2016, când un elicopter aflat în misiune SMURD în Republica Moldova s-a prăbușit în Haragîș, potrivit informațiilor Digi 24. România a avut de ales dacă acceptă despăgubiri în bani sau un alt elicopter.  

„S-a constatat că introducerea acestei aeronave în România și exploatarea sa ulterioară a avut loc fără efectuarea formalităților vamale, cu consecința producerii unei pagube bugetului de stat, de natura TVA datorat în vamă, în cuantum de 4.435.269 de lei”, potrivit comunicatului Parchetului Militar. 

La prejudiciul inițial, de 4.4 milioane de lei, se adaugă dobânzi și penalități, ajungând, astfel, la 8 milioane de lei.  

Potrivit lui Raed Arafat, în momentul în care s-a decis ca despăgubirea să fie sub forma unui alt elicopter, s-a cerut un punct de vedere de la Autoritatea Vamală în așa fel încât să menționeze dacă trebuie plătit TVA sau nu.

 „Vorbim de o formă de schizofrenie instituțională. S-au dat două răspunsuri la nivel înalt care spun că nu trebuie (n.r. să se plătească TVA) (..) și acum ne constituim parte civilă și vine procurorul și instituie sechestre, popriri, care să nu fugă nimeni cu banii (...) 

Existând adresa la Vamă, eu cred că subiectul a fost închis. Este autoritatea statului. Mai putem să avem încredere noi între noi, instituții ale statului? Ați emis două puncte de vedere, pe care le avem (...) Problema mea e instituțională. O instituție nu  poate să aibă păreri contradictorii, chiar și la un an distanță ”, a comentat Raed Arafat. 

Personalizate pentru tine