El a adăugat că proiectul pe care l-a depus nu s-a dezbătut nici în comisii, nici în plenul Senatului, fiind adoptat tacit la expirarea termenului de 60 de zile în care nu a fost votat în prima Cameră sesizată.
"Vreau să vă semnalez că ieri a trecut tacit de Senat legea de implementare a referendumului pe care l-au votat bucureştenii privind bugetul Bucureştiului. Este o lege depusă toamna trecută de mine la Senat, ca primă Cameră. Este un subiect cum nu se poate mai actual pentru că chiar astăzi în şedinţa de coaliţie s-a discutat foarte mult despre bugetul Bucureştiului”, a declarat Cătălin Drulă, citat de Agerpres.
Deputatul USR a mai precizat că referendumul inițiat de Nicușor Dan este „soluția structurală” pentru problema bugetului Bucureștiului. PSD și PNL nu au dorit dezbaterea legii în Senat, potrivit declarațiilor lui Drulă.
„Această lege transpune exact voinţa bucureştenilor ca banii acestora, impozitul pe venit, taxele locale să revină într-un singur buget global, municipal, cu subdiviziuni pentru activităţile de la sectoare. Acum legea vine la Camera Deputaţilor şi fac un apel şi la PSD şi la PNL să o punem în dezbatere de urgenţă, să o votăm, astfel încât această problemă într-adevăr mare a bugetului Bucureştiului să fie rezolvată”.