Acuzații de șpagă aduse de procurori
Procurorii îi acuză pe oficialii din primăria condusă de Vlad Popescu Piedone că au luat zeci de mii de euro șpagă de la doi afaceriști în imobiliare pentru a urgenta emiterea documentelor necesare pentru construcția unui bloc. Blocul era construit fără respectarea legislației, și cu toate acestea constructorul a primit actele necesare de la oficialii primăriei, susțin procurorii.
Totodată, procurorii anticorupție au dispus punerea în mișcare a acțiunii penale și luarea măsurii controlului judiciar, pe o perioadă de 60 de zile, începând cu data de 06 ianuarie 2026, față de OLARU CĂTĂLIN, Șeful Serviciului Disciplina în Construcții din cadrul Direcției Generale de Poliție Locală Sector 5, pentru săvârșirea infracțiunii de fals intelectual.
De asemenea, procurorii anticorupție au dispus punerea în mișcare a acțiunii penale și reținerea pentru 24 de ore, începând cu data de 05 februarie 2026, față de inculpatul A.R.A., administrator al mai multor societăți comerciale, pentru săvârșirea infracțiunilor de trafic de influență și dare de mită.
Informațiile procurorilor cu privire la această speță
În ordonanța procurorilor se arată că, în cauză, există date și probe care conturează următoarea stare de fapt:
"În perioada decembrie 2025 – februarie 2026, inculpatul A.R.A. ar fi pretins și primit de la doi oameni de afaceri (suspecți în cauză), suma totală de 40.000 de euro, în două tranșe egale, în schimbul promisiunii că își va exercita influența asupra unor funcționari din cadrul Inspectoratului de Stat în Construcții, precum și asupra inculpatului Bașca Robert Mihai, arhitect-șef în cadrul Primăriei Sectorului 5, pentru urgentarea emiterii documentelor necesare finalizării construcției unui imobil. Prima tranșă de 20.000 de euro ar fi fost primită de inculpatul A.R.A. la finalul lunii decembrie 2025.
- Din suma primită, inculpatul A.R.A. ar fi promis inculpatului Bașca Robert Mihai suma de 30.000 de euro, din care ar fi remis efectiv 15.000 de euro, după primirea primei tranșe, pentru sprijinul acordat în vederea efectuării și admiterii recepției la terminarea lucrărilor, diferența de 15.000 de euro urmând să fie remisă ulterior, după emiterea certificatului de atestare a edificării construcției.
- În acest context, inculpatul Bașca Robert Mihai ar fi urmat să intervină pe lângă funcționari din cadrul Primăriei Sectorului 5 și ai Direcției Generale a Poliției Locale Sector 5, pentru a determina urgentarea și îndeplinirea unor acte ce intră în atribuțiile lor de serviciu, respectiv efectuarea și admiterea recepției la terminarea lucrărilor și emiterea documentelor de atestare a edificării unui imobil de locuințe situat în Sectorul 5 al municipiului București.
- La data de 05 februarie 2026, inculpatul A.R.A. a primit de la unul dintre oamenii de afaceri cea de-a doua tranșă de 20.000 de euro din suma totală pretinsă, împrejurare în care, cu ocazia percheziției efectuate la autoturismul acestuia, procurorii anticorupție au identificat suma în cauză.
În același context, inculpatul Cârlogea Iulian Constantin, administrator public al Primăriei Sectorului 5, cunoscând promisiunea unor sume de bani către inculpatul Bașca Robert-Mihai, ar fi insistat, verbal și telefonic, pe lângă inculpatul Chioran Florin, director general adjunct al Poliției Locale Sector 5, pentru inițierea și finalizarea cu celeritate a recepției lucrărilor imobilului.
În acest sens, inculpatul Chioran Florin ar fi emis și semnat documentele privind recepția și valoarea finală a lucrărilor, ar fi repartizat lucrarea către polițiștii locali din subordine, iar, după constatarea unor nereguli la controlul din 13.01.2026, ar fi redistribuit-o către inculpatul Olaru Cătălin, șeful Serviciului Disciplina în Construcții, care ar fi semnat procesul-verbal de recepție fără a verifica nemijlocit construcția și fără a consemna neregulile constatate.
De asemenea, cercetările efectuate în cauză arată că, în perioada decembrie 2024 – decembrie 2025, inculpatul Chioran Florin, în calitatea menționată anterior, ar fi primit de la un subordonat sumele de 70.000 lei (echivalentul a 14.000 euro) și 3.100 euro, pentru semnarea cât mai rapidă a unei adrese către Direcția de Impozite și Taxe Locale, prin care se fiscalizau două imobile aflate în proprietatea unei societăți comerciale din Sectorul 5, pentru care fusese admisă recepția la terminarea lucrărilor.
Ce reguli trebuie respectate sub control judiciar
Pe timpul cât se află sub control judiciar, procurorii susțin că Olaru Cătălin trebuie să respecte o serie de obligații. Mai mult, acestuia i s-a atras atenția că, în caz de încălcare cu rea-credință a obligațiilor care îi revin, măsura controlului judiciar se poate înlocui cu măsura arestului la domiciliu sau măsura arestării preventive.
- să se prezinte ori de câte ori este chemat la organul de urmărire penală
- să nu părăsească teritoriul României, fără acordul procurorilor D.N.A.
- să nu comunice direct sau indirect, pe nicio cale, cu persoanele menționate în ordonanța de dispunere a controlului judiciar și să nu exercite nicio funcție în cadrul Primăriei Sectorului 5