Cine sunt directorii reținuți
Conform surselor citate, este vorba despre:
- Mihai Rafiu - directorul Uzinei de Armament Bucureşti
- Alexandru Tiberiu Pîrvu - director la Uzina de Armament Plopeni
- Liliana Sorescu - director comercial Uzina de Armament Plopeni.
Vor fi duși în fața judecătorilor
Potrivit informațiilor disponibile până în acest moment, cei patru urmează să fie prezentați instanței cu propunere de arestare preventivă.
Deocamdată, DNA nu a transmis un comunicat oficial cu privire la acuzațiile din dosar sau la circumstanțele în care ar fi fost comise faptele.
Cum ar fi fost oferită mita
Anchetatorii susțin că, în perioada decembrie 2025 – iulie 2026, Mihai Rafiu ar fi primit în 12 tranșe suma totală de 48.000 de lei, câte 4.000 de lei la fiecare plată, în schimbul inițierii unor proceduri de achiziție, derulării contractelor și aprobării plăților către firmele controlate de V.M.
În cazul lui Tiberiu Alexandru Pîrvu, procurorii spun că acesta ar fi primit 25.900 de lei, în trei tranșe, între lunile mai și iulie 2026, pentru aprobarea unor comenzi și efectuarea plăților aferente contractelor încheiate cu aceleași societăți.
Liliana Sorescu este acuzată că ar fi primit, în mai multe tranșe, 24.250 de lei pentru lansarea comenzilor și recepționarea bunurilor livrate de firmele implicate.
Acuzații suplimentare pentru directorul comercial
Procurorii susțin că, într-un caz separat, Liliana Sorescu ar fi primit 3.800 de dolari de la reprezentantul altor firme aflate în relații contractuale cu Uzina Mecanică Plopeni.
Ulterior, invocând faptul că bancnotele primite ar fi fost false, aceasta ar fi solicitat și primit încă 17.200 de lei, reprezentând echivalentul sumei în dolari, bani remiși prin intermediul lui V.M.
Contractele vizate de anchetă aveau ca obiect, în principal, servicii de mentenanță, achiziția de materiale și prestări de servicii pentru cele două uzine.
Aproape 500.000 de euro, descoperiți la percheziții
În urma perchezițiilor efectuate pe 23 iulie, procurorii DNA au găsit în locuința lui Tiberiu Alexandru Pîrvu sume de bani în lei și valută în valoare de aproximativ 500.000 de euro.
Banii au fost ridicați de anchetatori și vor fi puși sub sechestru, în vederea recuperării eventualelor prejudicii.
Darău: Dacă cineva a profitat în industria de apărare pentru foloase necuvenite să plătească
Instituţiile statului trebuie să fie eficiente, să ia deciziile obiectiv şi dacă cineva a profitat în industria de apărare pentru foloase necuvenite trebuie să plătească, a afirmat ministrul interimar al Economiei, Digitalizării, Antreprenoriatului şi Turismului, Irineu Darău.
"Ştiu din informaţiile publice că au fost percheziţii, într-adevăr, că nişte oameni au fost reţinuţi. Mesajul meu este clar şi simplu: în România sper într-un stat de drept şi oricine face lucruri nelegale să plătească. Aşadar, în general, sper ca instituţiile statului să fie eficiente, să ia deciziile obiectiv, iar, încă o dată, dacă cineva a profitat în industria de apărare pentru foloase necuvenite, să plătească", a spus Darău.
El a precizat că nu a fost informat de anchetă şi că a aflat din surse publice.
"Nu cred că totul este curat în industria de apărare, după cum nu cred că în România nu mai există corupţie. Aşadar, dacă instituţiile statului identifică corupţii, să-i pedepsească! Am aflat din surse publice. Nu pot să fac pronosticuri. În general, industria de apărare este un subiect extrem de sensibil. Sunt convins că pentru unii este şi un subiect al tentaţiilor. Un stat român puternic trebuie să identifice pe oricine legat de industria de apărare care face lucruri necurate. Nu este în atribuţia unui minister, este în atribuţia procurorilor în acest caz. Şi noi nu putem interfera niciodată contracte din trecut. Nu am cum să cunosc detaliile", a mai spus ministrul.