Măsurile au fost dispuse de Parchetul de pe lângă Judecătoria Sectorului 4 București pentru recuperarea prejudiciilor și acoperirea cheltuielilor judiciare, potrivit unui comunicat al instituției citat de Agerpres.
Cum ar fi funcționat schema creditelor
Potrivit procurorilor, în cursul anului 2025, principalul inculpat ar fi coordonat activități prin care mai multe persoane erau sprijinite să obțină credite bancare în mod fraudulos.
Acestea ar fi folosit înscrisuri falsificate care atestau că erau angajate la diverse societăți comerciale. În paralel, în bazele de date ale ANAF ar fi fost introduse informații care creau aparența unor raporturi de muncă anterioare.
Scopul era ca solicitanții să pară eligibili în fața băncilor, deși nu aveau loc de muncă sau aveau venituri modeste.
Șase firme, folosite pentru a crea aparența unor locuri de muncă
Anchetatorii spun că principalul inculpat ar fi preluat controlul asupra a șase societăți comerciale. În numele acestora ar fi fost depuse declarații fiscale privind impozitul pe venit și evidența nominală a persoanelor asigurate.
Din aceste documente reieșea că anumite persoane ar fi fost angajate ale firmelor respective.
„Activitatea de creare a raporturilor fictive de muncă pentru persoanele respective a fost realizată în scopul inducerii în eroare a mai multor unităţi bancare, cu ocazia solicitării de aprobare a mai multor credite, în valoare totală de 837.270 de lei”, susțin procurorii.
Potrivit anchetatorilor, deciziile de aprobare a creditelor s-ar fi bazat pe informațiile introduse în bazele de date ale ANAF.
12 inculpați au fost trimiși în judecată
Prin rechizitoriul emis pe 18 mai, Parchetul de pe lângă Judecătoria Sectorului 4 a dispus trimiterea în judecată a 12 inculpați, inclusiv a unei persoane juridice.
Patru dintre inculpați se află în arest preventiv, iar doi sunt sub control judiciar. Aceștia sunt acuzați de mai multe infracțiuni, printre care înșelăciune, complicitate la înșelăciune, fals în înscrisuri sub semnătură privată, instigare la fals în declarații și uz de fals.
În cauzele disjunse din dosar, procurorii au încheiat acorduri de recunoaștere a vinovăției cu alți nouă inculpați. Pedepsele stabilite pentru aceștia sunt cuprinse între 10 luni și 1 an și 4 luni de închisoare, cu amânarea aplicării pedepsei sau cu suspendarea executării sub supraveghere.
Ancheta a fost făcută de Poliția Sectorului 4
Urmărirea penală a fost efectuată de polițiștii din cadrul DGPMB, Poliția Sectorului 4, Serviciul de Investigare a Criminalității Economice, sub supravegherea unui procuror specializat în investigarea infracționalității economice de la Parchetul de pe lângă Judecătoria Sectorului 4 București.
Procurorii au dispus măsuri asigurătorii asupra bunurilor suspecților pentru recuperarea prejudiciilor și acoperirea cheltuielilor judiciare.