Cele două producții se lansează simultan în București, Cluj-Napoca și Iași
Noile spectacole vor fi disponibile simultan în spațiile MINA din București, Cluj-Napoca și Iași și sunt concepute pentru copii și părinți.
Cele două producții aduc în prim-plan mitologia greacă și lumea subacvatică, într-un format de aproximativ 20 de minute fiecare, a anunțat MINA. Reprezentațiile vor putea fi vizitate începând cu 9 mai 2026, iar biletele sunt aici.

„Zeii Olimpului”, o experiență imersivă despre mitologia greacă
„Zeii Olimpului” propune o incursiune vizuală și sonoră în universul zeilor greci, cu personaje precum Zeus, Poseidon, Athena, Apollo, Artemis, Afrodita și Hades.

În cadrul experienței, spațiul imersiv este transformat prin proiecții și sunet: cerul este reprezentat prin fulgere, marea prin valuri, templele prin structuri de lumină și piatră, iar pădurile printr-o atmosferă misterioasă. Formatul este gândit astfel încât mitologia greacă să fie accesibilă unui public de toate vârstele.

„În Inima Oceanului” urmărește o explorare a lumii subacvatice
A doua producție, „În Inima Oceanului”, este construită ca o scufundare imersivă, de la suprafața apei până la zonele marine în care lumina pătrunde tot mai greu. Experiența include recife de corali, bancuri de pești, țestoase, delfini, rechini, epave și peisaje subacvatice.

Pe parcursul celor aproximativ 20 de minute, imaginea, sunetul și mișcarea sunt folosite pentru a sugera etapele unei explorări marine.
Show-ul include și elemente care trimit la mecanismele mai puțin vizibile ale oceanului, precum curenții, comunicarea dintre specii și felul în care organismele se organizează în condiții extreme. În același timp, experiența aduce în discuție oceanul ca sistem esențial pentru viața de pe Pământ, afectat de schimbările climatice.
Unde pot fi vizitate noile experiențe MINA
Cele două producții vor fi disponibile din 9 mai 2026 în cele trei spații MINA din țară. În București, experiențele pot fi vizitate pe Strada George Constantinescu 2-4. În Cluj-Napoca, MINA se află pe Strada Orăștiei, nr. 10, iar în Iași, pe Bulevardul Primăverii, nr. 2.
MINA, Museum of Immersive New Art, este un spațiu dedicat noilor forme de expresie artistică, în care tehnologia, imaginea, sunetul și storytelling-ul sunt folosite pentru a crea experiențe culturale pentru un public divers.