Fox Sports, unul dintre difuzorii competiţiei, a făcut un parteneriat cu site-ul de recrutare Indeed pentru a găsi un ''Chief World Cup Watcher'', pentru ceea ce este considerată cea mai bună slujbă din această vară, o persoană care va urmări toate meciurile competiţiei dintr-un cub special de sticlă în centrul Times Square, celebra piaţă din New York, conform Agerpres.
Suporterul norocos va trebui să urmărească toate minutele Campionatului Mondial de fotbal pe canalul Fox One, platforma oficială de streaming a Cupei Mondiale 2026 şi să distribuie conţinut social media, transformând fiecare meci într-o petrecere live pentru miile de turişti şi navetişti care vor trece prin Time Square.
''Va fi cea mai bună slujbă de pe piaţă în această vară, dar numai pentru un singur fan frenetic, o misiune unică în viaţă'', au scris cele două companii într-un comunicat de presă comun.
Suporterii se pot înscrie pentru acest rol prin platforma Indeed, iar câştigătorul va fi anunţat pe 6 iunie în timpul transmisiei canalului Fox a meciului dintre Boston Red Sox şi New York Yankees, din Major League Baseball.
Cupă Mondială de fotbal din 2026 va fi cea mai mare din istorie, cu 48 de echipe la start.