Clasamentul ia în calcul 82 de țări și 34 de criterii, de la salarii, sănătate și siguranță până la transport public, costul vieții, școli și comunități de imigranți.
Top 10 cele mai bune țări în care să te muți
Primele 10 țări din clasamentul Remitly sunt: Elveția, Islanda, Luxemburg, Australia, Germania, Irlanda, SUA, Danemarca, Norvegia și Spania.
| Locul | Țara | Scor total |
|---|---|---|
| 1 | Elveția | 60,8 din 100 |
| 2 | Islanda | 60,2 din 100 |
| 3 | Luxemburg | 60,1 din 100 |
| 4 | Australia | 59,0 din 100 |
| 5 | Germania | 58,7 din 100 |
| 6 | Irlanda | 56,7 din 100 |
| 7 | SUA | 56,7 din 100 |
| 8 | Danemarca | 56,5 din 100 |
| 9 | Norvegia | 56,5 din 100 |
| 10 | Spania | 56,1 din 100 |
| 34 | România | 44,8 din 100 |
Elveția urcă pe primul loc în 2026, după ce anul trecut fusese pe poziția a doua. Țara are un scor foarte bun la critarii precum: salarii, siguranță, sănătate și comunități de imigranți deja formate, adică exact lucrurile care contează când nu pleci doar în vacanță, ci vrei să începi o viață nouă.
Islanda, care a fost pe primul loc în ediția precedentă, coboară pe poziția a doua, dar rămâne una dintre cele mai atractive opțiuni pentru cei care pun preț pe siguranță, mediu și calitatea vieții.
Luxemburg completează podiumul, ajutat de salariile mari, transportul public bun și de faptul că are o comunitate numeroasă de oameni veniți din alte țări.
Australia este singura țară din afara Europei aflată în top 5. Remitly i-a dat locul 4 pentru sistemul de sănătate, calitatea mediului, oportunitățile economice și stilul de viață.
Germania, aflată pe locul 5, intră în top datorită infrastructurii solide, sistemului de sănătate și perspectivelor de carieră.
Europa domină clasamentul pentru relocare. Spania, cea mai bună țară pentru familii cu copii
Opt dintre primele 10 țări din acest clasament sunt europene. Germania și Spania intră pentru prima dată în top 10, în timp ce SUA rămân pe locul 7, iar Marea Britanie urcă până pe locul 15, potrivit Remitly.
Pentru familiile care vor să se mute în străinătate, Spania este evidențiată separat ca fiind cea mai bună țară. Aici au contat criterii precum sistemul de educație, concediul de maternitate și paternitate, costurile pentru îngrijirea copiilor și existența școlilor internaționale.
Pentru cei care se uită mai ales la bani și cheltuieli, nu doar la salarii, clasamentul arată puțin diferit. Remitly plasează Arabia Saudită pe primul loc la raportul dintre venituri și costul vieții, în timp ce Norvegia și Danemarca sunt cele mai bine clasate țări europene la acest capitol.
Unde se află România în acest clasament
România nu apare în top 10 al celor mai bune țări în care să te muți, ci abia pe locul 34, cu 44,8 puncte din 100, potrivit clasamentului Remitly. Totuși, țara noastră începe să joace un rol diferit față de acum 10-15 ani. România nu mai este doar o țară din care oamenii pleacă la muncă în străinătate, ci devine tot mai mult și o țară în care vin lucrători străini.
În 2024, 52.000 de imigranți din afara Uniunii Europene au primit în România permise de ședere pentru mai mult de 12 luni, cu 5,7% mai mult decât în 2023, potrivit OECD. Cei mai mulți au venit pentru muncă: 80,6% dintre aceste permise au fost acordate lucrătorilor, 9,5% pentru motive de familie, 7% pentru studii și 3% pentru alte motive.
Datele citate de Friedrich-Ebert-Stiftung România, pe baza Institutului Național de Statistică, arată că România a avut sold migrator pozitiv pentru al treilea an la rând. Mai exact, diferența dintre cei care s-au stabilit în țară pentru mai mult de 12 luni și cei care au plecat a fost de 97.114 persoane în 2022, 66.065 persoane în 2023 și 36.200 persoane în 2024.
Ce contează când alegi o țară în care să te muți
Remitly spune că nu există o țară „perfectă” pentru toată lumea. Pentru unii, salariul este cel mai important. Pentru alții, contează școala copiilor, siguranța, sistemul medical, transportul public, clima sau cât de ușor se pot integra într-o comunitate nouă.
Elveția poate fi o alegere foarte bună pentru venituri și siguranță, Spania pentru familii, Australia pentru calitatea vieții și oportunitățile profesionale, iar Germania pentru stabilitate și infrastructură.
Datele au fost strânse până în noiembrie 2025, iar informațiile despre concediul de maternitate au fost actualizate în martie 2026, potrivit metodologiei Remitly.