Cod roșu în județul Tulcea
Potrivit meteorologilor, în intervalul 22 iulie, ora 18:00 - 23 iulie, ora 6:00, pe raza judeţului Tulcea, pe fondul Codului roşu de instabilitate atmosferică deosebit de accentuată, vor fi perioade cu averse torenţiale şi abundente, descărcări electrice, intensificări ale vântului şi vijelii (viteze la rafală de peste 80 - 90 km/h).
Prin acumulare, cantităţile de apă vor fi de 90 - 110 l/mp şi izolat de peste 120 l/mp
Cod portocaliu în mai multe județe
Prognoza de specialitate relevă faptul că, pe parcursul zilei de miercuri, între orele 10:00 - 18:00, va fi în vigoare un Cod galben de vreme instabilă în nordul şi în sudul Olteniei, în sud-vestul Munteniei, în centrul Moldovei, în sudul Transilvaniei şi local în zona montană, unde se vor semnala averse torenţiale însemnate cantitativ, descărcări electrice, intensificări ale vântului şi vijelii (viteze la rafală de 50 - 70 km/h). De asemenea, pe arii restrânse, va fi grindină de mici şi posibil medii dimensiuni (1 - 3 cm), iar în intervale scurte de timp şi prin acumulare, cantităţile de apă vor fi de 20 - 30 l/mp, izolat de peste 40 - 50 l/mp.
Totodată, un Cod portocaliu de instabilitate atmosferică va viza, miercuri, în intervalul orar 10:00 - 18:00, nord-estul Olteniei, nordul, centrul şi estul Munteniei, Dobrogea, sudul Moldovei şi sud-estul Transilvaniei. Şi în aceste zone, pe lângă averse torenţiale importante cantitativ, descărcări electrice, intensificări ale vântului şi vijelii (viteze la rafală de 70 - 90 km/h), cantităţile de apă vor ajunge la 30 - 50 l/mp şi pe arii restrânse la 70 - 90 l/mp.
Cod galben de furtuni în mai multe regiuni
O altă avertizare Cod galben de vreme rea va fi valabilă în intervalul 22 iulie, ora 18:00 - 23 iulie, ora 6:00, în zone din estul Munteniei, sud-vestul Moldovei şi local din Carpaţii Orientali, unde se vor înregistra averse torenţiale însemnate cantitativ, descărcări electrice, intensificări ale vântului şi vijelii, cu viteze la rafală de 50 - 70 km/h. În plus, pe arii restrânse va fi grindină de mici şi posibil medii dimensiuni (1 - 3 cm), în timp ce cantităţile de apă vor fi de 20 - 30 l/mp şi doar izolat vor depăşi 40 - 50 l/mp.
Conform ANM, în intervalul 22 iulie, ora 18:00 - 23 iulie, ora 6:00, va fi Cod portocaliu de averse torenţiale importante cantitativ, intensificări ale vântului şi vijelii în judeţele Galaţi, Brăila, Constanţa şi în estul judeţelor Ialomiţa şi Călăraşi.
Pe parcursul zilei de joi, între orele 6:00 - 12:00, în judeţul Tulcea, pe fondul unui Cod portocaliu, vor fi averse torenţiale importante cantitativ, ce vor duce, în intervale scurte de timp (între o oră şi trei ore) şi prin acumulare, la cantităţi de apă de 20 - 40 l/mp şi izolat de peste 50 l/mp.