Bucureștiul și Ilfovul, la un pas de o criză a deșeurilor. Prefectul cere soluții urgente: „Nu mai putem ascunde gunoiul sub preș”

Sursă foto: Shutterstock.com

Bucureștiul și Ilfovul, la un pas de o criză a deșeurilor. Prefectul cere soluții urgente: „Nu mai putem ascunde gunoiul sub preș”

Cuprins Articol:
Problema deşeurilor riscă să se transforme, în următorii ani, într-o criză majoră de sănătate publică pentru întreaga zonă Bucureşti-Ilfov, dacă autorităţile continuă să amâne soluţiile reale, avertizează prefectul Capitalei, Andrei Nistor.

Bucureștiul și Ilfovul depind de o singură groapă de gunoi

El precizează că deşeurile generate de aproape patru milioane de oameni din Bucureşti şi Ilfov ajung în prezent într-un singur loc, groapa de gunoi de la Vidra.

"Practic, întreaga regiune depinde de un singur depozit. În mod surprinzător, gradul de ocupare al gropii 'scade' de la an la an: 82% în 2023, 78% în 2024 şi 72% în 2025. În paralel, este raportată o densitate a deşeurilor de 2 tone/mc, deşi maximul pentru deşeuri mixte compactate este de 1,4 tone/mc. Aceste contradicţii nu mai pot fi ignorate. 

Ele impun urgent o măsurătoare topografică independentă, care să arate situaţia reală din teren şi cât timp mai poate susţine actualul sistem. Nu mai putem 'ascunde gunoiul sub preş”, a scris Andrei Nistor pe Facebook.

Apel către autorități: „Este o urgență reală”

Prefectul a atras atenţia că este momentul ca primăriile de sector, Municipalitatea, autorităţile din Ilfov şi Guvernul să lase deoparte pasarea responsabilităţii şi să trateze această problemă ca pe "o urgenţă reală". 

"Gestionarea deşeurilor nu mai poate fi administrată din inerţie şi improvizaţie", a adăugat prefectul Andrei Nistor. 

Personalizate pentru tine