39 imagini
Am fost acolo ca participant al Școlii de Mediu pentru Jurnaliști, un proiect al Rețelei pentru Natură Urbană și al Asociației Kogayon. Timp de trei zile, am participat la prezentări, ieșiri pe teren și discuții aplicate alături de specialiști din mai multe domenii: arii protejate, managementul apelor, pădurilor și faunei, patrimoniu cultural.
Am explorat îndeaproape localitatea Vaideeni, dar și împrejurimile, pentru a înțelege ce este un geoparc, cum funcționează în relația cu un parc natural, dar și ce oportunități prezintă pentru antreprenorii locali deschiderea unei afaceri în limitele unui geoparc UNESCO.
Ce este, concret, un geoparc UNESCO?

UNESCO permite zonelor din lume în care există arii naturale protejate să se coaguleze în organizații care să profite de eticheta organizației sub titlul de geoparc. Concret, un geoparc este un teritoriu creionat prin asocierea voluntară a mai multor UAT-uri, care sunt interesate să colaboreze pentru a se promova, pentru a-și promova valorile locale, datinile, dar și pentru a pune în lumină business-urile locale, în vederea atragerii de turiști.
Astfel se creează parteneriate la nivel local între autorități (primării, consilii județene) și entități private - antreprenori, ONG-uri, dar și mediul academic - care colaborează pentru a pune la punct un program de dezvoltare și administrare a geoparcului. Acesta nu are caracterul unui parc natural, nefiind vorba de o arie protejată sau de noi restricții, dar dacă un grup de actori locali vor ca zona lor să devină un geoparc UNESCO, una dintre cerințe este ca în respectiva zonă să existe un patrimoniu social (material/imaterial) și natural meritoriu - dar și să existe activități și infrastructură specifică de ecoturism și geoturism, pentru a încuraja aceste activități.
Revenind la zona vizitată, Geoparcul Oltenia de sub Munte (care este un geoparc aspirant UNESCO) reprezintă o suprafață de peste 635 de kilometri pătrați, pe teritoriul a șase localități din Vâlcea, respectiv Vaideeni, Horezu, Costești, Bărbătești, Stoenești și Băile Olănești. În limitele Geoparcului Oltenia de sub Munte există 18 arii naturale protejate, inclusiv Parcul Național Buila-Vânturarița, pe lângă alte două situri Natura 2000 și 15 rezervații naturale.
Ce înseamnă cifrele acestea? Înseamnă peste 1.300 de hectare de păduri virgine - adică neatinse (mai mult sau mai puțin) de mâna omului - și o biodiversitate deosebită, marcată inclusiv de fagi seculari, 40 de geosituri și aproape 100 de peșteri. Tot în Oltenia de sub Munte există și două situri recunoscute deja de UNESCO, respectiv Mănăstirea Horezu în patrimoniul material și ceramica tradițională de Horezu.
Antreprenoriat local făcut, la propriu, la firul ierbii

În cadrul Școlii de Mediu pentru Jurnaliști organizate de cei din spatele geoparcului vâlcean, respectiv cei de la Asociația Kogayon și Rețeaua pentru Natură Urbană, am avut ocazia să vizităm niște antreprenori locali din comuna Vaideeni, una care și-a căpătat numele de la mocanii transilvăneni care au fugit aici, cu tot cu turmele de oi aferente, pentru a scăpa de jugul imperiului Habsburgic, prin secolul al XVIII-lea.
Da, numele chiar vine de la formularea „vai de ei”, tocmai pentru că oierii au trecut prin suplicii greu de imaginat, pe drumuri dificile de munte și pe o vreme adesea îndrăcită, pentru a ajunge, peste arcul carpatin, până în Vâlcea. De aceea, în Vaideeni se păstrează încă tradiții pastorale și meșteșuguri vechi.
Punctul nostru de plecare în „explorările” zilnice, dar și punctul de repaus, a fost Horses Nest, o pensiune și fermă de cai descrisă de cuplul din spatele proiectului, localnicii Andrei și Amalia, drept „propria noastră stână modernă”. Locația este amplasată pe un teren amplu, ceva mai departe de inima Vaideeniului, tocmai pentru a oferi acel sentiment de trai în inima naturii.

Da, Andrei și Amalia sunt nemulțumiți că drumul până la Horses Nest a fost asfaltat de autoritățile locale - pentru că mersul pe asfalt nu le face bine cailor - dar atmosfera la pensiune încă pledează pentru autenticitate: mâncarea este făcută cu ingrediente locale, cu brânză, unt sau lapte chiar de la animalele familiilor celor implicați, iar femeile care pun umărul la gătit sunt tot de-ale locului.
La câțiva pași de Horses Nest se află Cerdacul din Livadă, numele dat unei cazări rustice, care amintește de casele de altă dată. Concret, acolo există două construcții, Căsuța din Livada, o căsuță rustică cu note moderne, care poate găzdui 4-6 persoane, și Șura Bunicilor, o casă țărănească cu prispă mare construită din vechea șură a bunicilor, care poate găzdui 2-4 persoane. În prezent, la Cerdac nu se oferă și mâncare, dar cei care rezervă Căsuța sau Șura au un spațiu dedicat grătarului unde-și pot găti singuri mâncarea, pe lângă că pot gusta din rodul sezonier al pomilor.

Cei care vor să încerce și alte preparate locale, pot merge la Bucătăria Elenei, un adevărat hotspot gastronomic local. Pe graiul nostru, vorbim despre un „punct gastronomic local”, adică o locație unde doamna Elena face mâncare după rețete tradiționale, cu ingrediente procurate local, și pentru un număr restrâns de persoane - pentru că nu este un restaurant în toată regula.

La nivelul zonei în care am fost, Bucătăria Elenei este singurul punct gastronomic local oficial recunoscut, unul care are fani nu doar din România, ci din toate colțurile lumii - din Israel și până la Antipozi. Noi am mâncat acolo și am înțeles de ce. De la sarmale și până la tochitură cu mămăliguță, fiecare preparat a fost deosebit, iar vestea bună pentru noi, orășenii, este că doamna Elena primește comenzi (și adesea pune mâncare pe microbuz, pentru a fi dusă în alte colțuri ale țării) și, mai mult decât atât, poate găti și „în deplasare”.
Toate aceste business-uri sunt de dată recentă, fiind clădite în ultimii 3-4 ani de zile, dar în Vaideeni există și afaceri cu vechime, care au trecut deja de testul necruțător al timpului, așa cum este Moara Viselor. Pensiunea, extinsă în urmă cu mai mulți ani, a fost fondată de aceeași personalitate feminină puternică care a făcut eforturi personale puternice pentru a marca, în urmă cu mai bine de 3 decenii, primele trasee de drumeție din Munții Căpățânii, la poalele cărora se află.

Astăzi, pensiunea oferă un spațiu generos de luat masa, camere complet utilate, dar și un mini parc de aventură chiar în curtea pensiunii. De asemenea, pornind de la Moara Viselor poți face și trasee de drumeție, dar și plimbări cu bicicleta. Pensiunea se află la câteva minute de mers pe jos de Bucătăria Elenei.

Tot în Vaideeni există, pe timpul verii, și un start-up de glamping, care a fost pornit anul trecut. Glamping Vaideeni este o locaţie cu cinci corturi destinate cuplurilor şi familiilor, fiind singura locație de glamping din țară ce permite inclusiv accesul persoanelor cu nevoi speciale. Bogdan Negomireanu, unul dintre co-fondatori, ne-a spus că investiția inițială s-a ridicat la circa 70.000 de euro pentru achiziția corturilor și montarea platformelor pe care sunt poziționate acestea. „Corturile sunt concepute să poată găzdui turişti de la sfârşitul primăverii până la mijlocul lui octombrie și au o capacitate de 2 până la 3 persoane”, a spus acesta.
Curajul de a construi durabil: Afaceri locale care sfidează prejudecățile

Pe parcursul a câteva zile, am stat de vorbă cu toți acești antreprenori, fiecare cu background-ul său, dar majoritatea erau uniți de același vis ce a stat la baza afacerilor lor - anume o dorință de a se întoarce acasă și de a face ceva în locul de baștină, de a arăta că se poate și într-o zonă care, poate, nu pare atât de prietenoasă cu antreprenoriatul.
Da, multe dintre aceste afaceri, dar și altele din zonă, sunt la început de drum, dar astfel de încercări trebuie susținute, nu doar pentru că sunt exemple de afaceri românești, ci, pentru că din experiența noastră, produsul oferit este unul de calitate, care merită încercat.